Portarul naţionalei de handbal, Iulia Dumanska, şi-a anunţat oficial, marţi seară, plecarea de la echipa SCM Râmnicu Vâlcea, cu care a câştigat titlul naţional în 2019.
”Ce momente! Ce atmosferă! Ce amintiri! A venit ziua în care trebuie să mulţumesc tuturor oamenilor din Râmnicu Vâlcea pentru aceşti doi ani petrecuţi aici. A fost o mare onoare pentru mine de a fi căpitanul acestei echipe. Un mare multumesc colegelor mele, stafului şi în special fanilor noştri pentru susţinerea necondiţionată. Îmi pare rau pentru că această situaţie neplăcută, generată de Covid-19, a făcut ca noi să nu putem avea o altfel de despărţire. Vă doresc multă sănătate şi numai bine! Ne vom revedea curând”, a transmis Dumanska, însă fără a preciza următoarea destinaţie.
Dumanska ar putea ajunge în Croaţia, la Podravka Koprivnica, însă relatările presei din această ţară nu au fost confirmate oficial de club.
Dumanska a câştigat titlul cu SCM Râmnicu Vâlcea în 2019, iar în 2020 a încheiat în postura de lider al Ligii Naţionale cu aceeaşi echipă, în urma deciziei FR Handbal de a întrerupe competiţia fără a declara titlul naţional. SCM Râmnicu Vâlcea va juca în sezonul viitor în Liga Campionilor.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: scm ramnicu valcea, iulia dumanska