Mircea Rednic a revenit în Liga 1 şi a fost prezentat oficial la UTA Arad.
În vârstă de 61 de ani, Mircea Rednic a revenit în Liga 1. Experimentatul antrenor a semnat cu UTA Arad, pe care speră să o salveze de la retrogradare.
Mircea Rednic susţine că are mare încredere că va atinge obiectivele echipei şi primul dintre ele este Cupa României.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Mircea Rednic, la prezentarea oficială: ”Am fost contactat ieri, am spus da”
Mircea Rednic spune că n-a avut nicio ezitare în mom”entul în care a fost contactat de şefii celor de la UTA Arad:
”N-am ezitat în momentul în care am discutat. Am fost contactat ieri (n.r. luni), am spus da. Ştiu ce înseamnă UTA Arad pentru suporterii de aici, ştiu ce înseamnă UTA pentru fotbalul românesc.
Am venit aici pentru că cred în proiectul UTA, cred că putem să ne realizăm obiectivele care sunt acum, vorbesc de Cupă - în primul rând, că e meciul care urmează şi ca echipa să se salveze.
Îmi doresc enorm să ne salvăm direct matematic, se mai poate sau, daca nu, la baraj”, a spus Mircea Rednic la prezentarea oficială.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
UTA Arad se bate pentru evitarea retrogradării, însă este calificată în semifinalele Cupei României, unde va juca împotriva lui U Cluj, joi, de la 19:00, meci transmis în direct de Orange Sport 1.
Rednic susţine că a avut multe oferte din România: ”Am avut propuneri şi din străinătate”
Mircea Rednic n-a mai antrenat din decembrie 2021, de când s-a despărţit de Dinamo. Antrenorul în vârstă de 61 de ani a profitat de această perioadă pentru a-şi trata unele probleme de sănătate.
Mircea Rednic a avut o problemă la şold şi avut nevoie de o intervenţie chirurgicală, dar spune că acum se simte foarte bine şi este gata de treabă.
În toată această perioadă, Mircea Rednic susţine că a avut şi alte oferte, însă cel mai mult l-a atras proiectul de la UTA:
”Rednic a avut oferte şi aproape toate echipele care au schimbat antrenori m-au ofertat să preiau, să vin ca antrenor.
Am făcut eu multe greşeli şi poate şi CV-ul meu a avut de suferit, pentru că au fost momente în care am gândit cu sufletul şi nu prea e bine, aici n-am gândit cu sufletul.
N-am mai retrogradat până acum, de ce să-mi fie teamă? Perioada asta v-am zis că oferte am avut şi, din punct de vedere financiar, foarte bune, din străinătate, dar n-am vrut.
Am avut şi o problemă de sănătate şi a trebuit să stau 4-5 luni ca să mă recuperez 100%. Am proteză la şold şi mi-a prins bine. Am şi renovat case, mai aveam să croşetez şi am zis gata, stop”, a mai spus Mircea Rednic.
UTA Arad este în acest moment pe locul 8 în play-out, care duce la baraj şi se află la o distanţă de 6 puncte de locul 6 - ocupat de FC Voluntari - care asigură salvarea directă.
- Citește și
- Prima reacţie a lui Feşnic după ce a revăzut faza incriminată de FCSB! Ce s-a întâmplat, de fapt, dă totul peste cap: "Asta a transmis unor apropiaţi"
- Primul afacerist care şi-a anunţat intenţia de a investi la FCSB: ”Cum dracu' să nu mă bag să cumpăr?”
- Gigi Becali i-a aflat numărul lui Feşnic şi i-a dat mesaj! Arbitrul l-a enervat mai rău: "Băi, îl iertam. Îţi dai seama?"
Afla mai multe despre: rednic