You are here:

OFICIAL | Misiunea FCSB-ului în Conference League se complică. Anderlecht a anunţat transferul lui Jan Vertonghen

OFICIAL | Misiunea FCSB-ului în Conference League se complică. Anderlecht a anunţat transferul lui Jan Vertonghen
Comentarii

Anderlecht, adversara FCSB-ului în Conference League, l-a transferat pe experimentatul fundaş central Jan Vertonghen.

OFICIAL | Misiunea FCSB-ului în Conference League se complică. Anderlecht l-a luat pe Jan Vertonghen 

Anderlecht a anunţat, în mod oficial, că a obţinut serviciile lui Jan Vertonghen, fostul jucător al celor de la Benfica sau Tottenham.

Anderlecht face parte din grupa B din Conference League, alături de FCSB, West Ham şi Silkeborg.

Vertonghen a ajuns la formaţia belgiană liber de contract, în ultima zi de transferuri, după despărţirea de formaţia portugheză Benfica. Acesta va purta tricoul cu numărul 14.

Ajuns la 35 de ani, Jan Vertonghen este cunoscut în fotbalul european mai ales datorită carierei sale petrecute la Tottenham.

Fundaşul central a fost legitimat la formaţia londoneză timp de opt sezoane (2012-2020), după ce a ajuns de la Ajax, pentru 12,5 milioane de euro.

În 2020, belgianul a ales să se mute la Lisabona, unde a jucat până în acest an, când s-a întors în ţara natală, la Anderlecht.

La Tottenham, Vertonghen a jucat 315 meciuri, a marcat 14 goluri şi a livrat opt pase decisive. Alături de Spurs, a fost titular în finala Champions League din 2019, pierdută în faţa lui Liverpool (0-2).

Pentru naţionala Belgiei, Jan Vertonghen a acumulat 139 de prezenţe şi a marcat de nouă ori. A luat locul trei la Cupa Mondială din Rusia 2018.

Primul meci dinte FCSB şi Anderlecht va avea loc pe 15 septembrie, de la ora 22:00, pe Arena Naţională, în timp ce returul se va disputa pe 27 octombrie, de la ora 19:45, în Belgia.

Afla mai multe despre: conference leagueanderlecht 

viewscnt
Articole similare