You are here:

OFICIAL | O nouă despărţire în Superligă. Antrenorul a decis să renunţe la post după eşecurile pe linie din 2023

OFICIAL | O nouă despărţire în Superligă. Antrenorul a decis să renunţe la post după eşecurile pe linie din 2023

Petrolul

Comentarii

Nae Constantin nu mai este antrenorul formaţiei Petrolul Ploieşti. Acesta a decis să renunţe după eşecul dur suferit pe terenul celor de la Botoşani.

Decizia tehnicianului de 49 de ani a venit ca urmare a rezultatelor dezastruoase din 2023, an în care Petrolul a înregistrat trei eşecuri din trei: 0-1 cu Mioveni, 1-2 cu Chindia şi 0-5 cu Botoşani.

La scurt timp după meciul pierdut de la Botoşani, Nae Constantin si-a anunţat intenţia de a demisiona din funcţia de antrenor al prahovenilor.

El şi-a menţinut decizia şi la o zi distanţă, atunci când tehnicianul a ajuns la un acord privind rezilierea de comun acord a contractului.

Nae Constantin nu mai este antrenorul Petrolului. Anunţul oficial al clubului

”Mulţumim, Nicolae Constantin!

Imediat după meciul pierdut de la Botoşani, Nicolae Constantin si-a anunţat intenţia de a demisiona din funcţia de antrenor principal al echipei noastre. Decizie pe care si-a menţinut-o, iar, astăzi, tehnicianul a ajuns la un acord cu clubul nostru, privind încetarea colaborării pe cale amiabilă.

În funcţie din vara anului 2021, Nicolae Constantin a fost cel sub mandatul căruia, la finele stagiunii precedente, FC Petrolul a revenit pe prima scenă a fotbalului românesc, după o pauză de şapte ani. Acum, Constantin lasă echipa pe locul opt în Superliga, după 23 de etape, cu un total de 30 de puncte, un bilanţ mai mult decât onorabil pentru o nou promovată.

Mulţumim, Nicolae Constantin, şi mult succes pe mai departe!

În ceea ce priveşte viitoarea componenţă a staffului tehnic, aceasta va fi definitivată in perioada imediat următoare”, a fost comunicatul oficial al clubului.

Nae Constantin ocupa postul de antrenor principal la Petrolul Ploieşti din data de 26 mai 2021.

Acesta a reuşit promovarea în prima ligă în 2022, dar rezultatele nesatisfăcătoare ale echipei, problemele financiare ale clubului şi conflictele apărute în ultima vreme în cadrul vestiarului pot fi considerate printre motivele care au dus la despărţirea după un an şi opt luni de convieţuire.

Nae Constantin o lasă pe Petrolul pe locul 8 în clasamentul Superligii, cu 30 de puncte acumulate în 24 de etape.

Afla mai multe despre: nae constantinpetrolul 

viewscnt
Articole similare