Atacantul Chris Wood (Burnley) a trecut vizita medicală şi a semnat cu Newcastle United, care a plătit 25 de milioane de lire sterline pentru internaţionalul neozeelandez.
UPDATE | Newcastle l-a prezentat oficial pe Chris Wood.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Wood, 30 ani, va fi al doilea transfer al lui Newcastle, echipă aflată pe penultimul loc în Premier league, după fundaşul englez Kieran Trippier de la Atletico Madrid. În acest sezon, Wood a marcat trei goluri în 21 de meciuri disputate pentru Burnley în toate competiţiile.
Newcastle avea nevoie de un atacant după ce Callum Wilson a devenit indisponibil pentru opt săptămâni din cauza unei accidentări la gambă.
Preluată de un fond public de investiţii din Arabia Saudită, Newcastle United îşi va întări cu siguranţă lotul şi cu alţi jucători în acest mercato de iarnă pentru a evita retrogradarea din Premier League.
Echipa pregătită de Eddie Howe ocupă locul 19 în clasament cu 11 puncte din 19 meciuri, la două puncte de Watford, prima echipă aflată deasupra liniei roşii a retrogradării.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: burnley