Raul Silva, un fundaş central în vârstă de 32 de ani, a fost prezentat oficial la Craiova.
OFICIAL | Universitatea Craiova şi-a prezentat primul transfer al verii: ”Întăreşte linia defensivă a alb-albaştrilor!”
Craiova s-a despărţit surprinzător de Laurenţiu Reghecampf, după ce fostul antrenor de la FCSB nu a reuşit să câştige niciun trofeu, reuşind doar să obţină calificarea în preliminariile UEFA Conference League.
Oltenii au bătut palma cu Laszlo Balint, care are ca obiectiv să ducă echipa cât mai departe în Conference League, dar şi câştigarea titlului în Liga 1. Totuşi, până la startul competiţiilor, echipa se întăreşte, iar acum oltenii au oficializat primul transfer al verii.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Lusitanul a evoluat ultima dată la Estoril, iar acum va veni liber de contract în Bănie. Oltenii au oficializat mutarea prin intermediul paginii oficiale de Facebook.
”OFICIAL | Bem-vindo, Raul Silva!
Clubul Universitatea Craiova a semnat cu brazilianul Raul Silva un contract valabil pe o perioadă de 2 ani.
Câştigător al Cupei Portugaliei şi al Cupei Ligii în tricoul celor de la SC Braga, Raul vine în Cetatea Băniei şi întăreşte linia defensivă a alb-albaştrilor.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Fundaş central de meserie, îi dorim lui Raul să fie la înălţime pentru echipa fanion a Olteniei!", a transmis Universitatea Craiova.
Raul Silva este cotat la 1 milion de euro, potrivit specialiştilor de la Transfermarkt.com.
Afla mai multe despre: u craiova-liga 1-raul silva