Raphael Varane (31 de ani) a anunţat că s-a retras din activitatea de fotbalist, după ce a acuzat mai multe probleme fizice în ultimii ani.
Campion mondial în 2018, Raphael Varane a decis să pună punct carierei de fotbalist, la vârsta de 31 de ani.
El va rămâne fundaşul elegant care a părăsit Lens la vârsta de 18 ani pentru a construi una dintre cele mai mari cariere pentru un jucător francez, la Real Madrid, notează L’Equipe. Varane a încercat o ultimă provocare cu Como în această vară.
Epuizat psihic şi fizic, Raphaël Varane hotărâse deja să pună capăt aventurii sale la naţionala Franţei la vârsta de 29 de ani. El a decis să pună capăt carierei sale de fotbalist, miercuri, la vârsta de 31 de ani.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Recrutat de Como, promovată în Serie A, în această vară, fundaşul francez a fost titular în meciul din Cupa Italiei cu Sampdoria Genova (1-1 şi 3-4 la lovituri de departajare), la 11 august, dar a părăsit terenul după mai puţin de 30 de minute din cauza unei probleme la genunchiul stâng.
Accidentarea a fost prea mult pentru jucătorul născut la Lille, care nu a fost inclus în echipa clubului din Serie A şi a decis să pună capăt suferinţei sale miercuri.
"Nu am regrete, nu aş schimba nimic”, a notat Varane pe Instagram. "Am câştigat mai mult decât aş fi putut visa, dar dincolo de laude şi trofee, sunt mândru că am rămas fidel principiilor mele de sinceritate şi că am încercat să las lumii un loc mai bun decât am găsit-o. Sper că v-am făcut mândri pe toţi".
Patru Ligi ale Campionilor, trei titluri în La Liga şi o Cupă Mondială
Pe lângă cariera sa strălucită în echipa naţională a Franţei (93 de selecţii), care a inclus un triumf la Campionatul Mondial din Rusia, Varane are unul dintre cele mai impresionante palmaresuri de club din istoria fotbalului francez.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
În 360 de apariţii pentru Real Madrid în cei zece ani petrecuţi la club (2011-2021), la care a venit de la RC Lens, Varane a câştigat patru Ligi ale Campionilor şi trei campionate ale Spaniei.
După ce a părăsit clubul merengue, a petrecut trei sezoane la Manchester United (95 de meciuri), presărate cu probleme fizice.
- Citește și
- Denis Drăguş, din rău în mai rău. Fotbalistul român, desfiinţat în Turcia: ”A fost sub aşteptări. Zero peste tot. Zero”
- Flick e sigur că are în lot fotbalistul care va deveni cel mai bun din lume: "E incredibil"
- Scos din joc! Stadionul legendar care nu va mai găzdui finala Ligii Campionilor din anul 2027
Afla mai multe despre: raphael varane, campion mondial, real madrid, man utd, como