You are here:

Olăroiu are probleme la Jiangsu cu unul dintre starurile sale

Olăroiu are probleme la Jiangsu cu unul dintre starurile sale
Comentarii

Cosmin Olăroiu a înregistrat duminică a treia remiză albă consecutivă în China. Problemele tehnicianului român nu se limitează însă doar la rezultatele din ultima vreme, întrucât Oli se confruntă şi cu probleme legate de unul dintre starurile sale. Antrenorul are însă susţinerea totală a clubului în ambele situaţii, scrie Corriere dello Sport.

Brazilianul Ramires nu este deloc în graţiile antrenorului român şi se pare că nici pe lista preferinţelor oficialilor clubului chinez. Jiangsu vrea să renunţe la brazilianul pe care îl plăteşte cu 11 milioane de euro şi l-a trimis deja în afara lotului.

Lazio se interesează de transferul său, dar Jiangsu a refuzat transferul brazilianului la gruparea romană, anunţă Corriere dello Sport.

La mijloc ar fi de fapt Inter Milano, grupare care are aceeaşi proprietari ca şi echipa lui Olăroiu şi care păstrează o relaţie rece cu oficialii laziali după scandalul De Vrij.

"Negocierile pentru Ramires sunt aproape picate. Jiangsu acţionează în numele lui Inter în aceste tratative şi îl ameninţă pe brazilian că îl va ţine în tribune până pe 31 decembrie 2019, când îi expiră contractul cu Suning. Ramires cere rezilierea contractului, dar acest lucru nu se va întâmpla, mai ales dupa ce a refuzat în ianuarie o diminuare a contractului pentru a ajunge la Inter" scrie Corriere dello Sport. 

Ramires a ajuns în China în 2016 pentru 30 de milioane de euro. Pentru Suning a evoluat în 71 de meciuri şi a marcat 17 goluri. Sub comanda lui Olăroiu a jucat un singur meci, în Cupa Chinei, contra lui Tianjin Quanjian. 

Afla mai multe despre: olaroiujiangsuramires 

viewscnt
Articole similare