You are here:

Olăroiu se autopropune la naţionala României: ”Trebuie să te cheme cineva ca să te duci”

Olăroiu se autopropune la naţionala României: ”Trebuie să te cheme cineva ca să te duci”
Comentarii

Antrenorul Cosmin Olăroiu (53 de ani) a admis faptul că este tentat să preia, la un moment dat, echipa naţională de fotbal a României, pregătită de la începutul anului 2022 de Edi Iordănescu (44 de ani).

Cosmin Olăroiu este, cu siguranţă, unul dintre cei mai de succes antrenori români din ultimele două decenii.

Olăroiu se autopropune la naţionala României: ”Trebuie să te cheme cineva ca să te duci”

În prezent la Sharjah FC, din Emiratele Arabe Unite, ”Oli” a făcut carieră în mai multe ţări din zona Golfului, dar nu a pregătit vreodată naţionala României.

Însă, acum, Cosmin Olăroiu a vorbit deschis despre posibilitatea de a prelua la un moment dat reprezentativa pregătită în acest moment de Edi Iordănescu.

”Experienţa mea de selecţioner este mult mai mică decât cea de antrenor de zi cu zi. Pentru că, mai ales aici, e puţin diferit. E un proces de învăţare.

Munca asta de zi cu zi aduce la un progres, la echipa naţională ai trei zile. Deci tu trebuie să iei nişte jucători care să corespundă cu ideea pe care o ai şi să-i pui să joace.

N-aş avea niciodată nicio problemă să fac lucru ăsta, însă, de exemplu, cineva cunoscut de la noi mă critica pentru că nu m-am dus la echipa naţională. Dar cum poţi să te duci?! Poţi să te prezinţi acolo şi să zici: 'Am venit şi eu, pot să antrenez?'. 

Trebuie să te cheme cineva ca să te duci, nu? Şi nu s-a întâmplat lucrul ăsta (n.r. în ultima perioadă). Era foarte greu pentru mine să vin după după Mirel, aproape imposibil, însă au fost dăţi când, într-adevăr, au venit (n.r. pentru a-l oferta), dar eram antrenor la o echipă de club care nu... (n.r. nu-ţi permitea să faci pasul ăsta)”.

Eu las o uşă deschisă oriunde sunt chemat şi mi se dă posibilitatea să lucrez. Până la urmă, noi, ca antrenori, trebuie să apreciem faptul că cineva ne cheamă şi ne dă posibilitatea să lucrăm”, a declarat Olăroiu, potrivit Gsp.

Cosmin Olăroiu a câştigat 13 trofee în cariera sa, în ţară, în Arabia Saudită, în China, în Qatar şi în Emiratele Arabe Unite.

Afla mai multe despre: echipa nationalacosmin olaroiuedi iordanescu 

viewscnt
Articole similare