You are here:

Olimpiu Moruţan, înapoi în Liga 1 "sub formă de împrumut". Anunţ incredibil dinspre Galatasaray

Olimpiu Moruţan, înapoi în Liga 1 "sub formă de împrumut". Anunţ incredibil dinspre Galatasaray
Comentarii

Olimpiu Moruţan s-ar putea despărţi de Galatasaray în vară. Conducerea multiplei campioane pregăteşte o "revoluţie" la nivelul echipei, iar printre cei care s-ar afla pe lista plecărilor se află şi fostul mijlocaş al FCSB. Presa din Turcia a indicat posibila destinaţie.

Olimpiu Moruţan, înapoi în Liga 1? Anunţul presei din Turcia

Soarta celor doi români ai lui Galatasaray, Alexandru Cicâldău şi Olimpiu Moruţan, s-a schimbat odată cu înlocuirea lui Fatih Terim, cel care i-a dorit la Istanbul, cu Domènec Torrent. Antrenorul turc i-a folosit pe internaţionalii români, dar milocaşii au prins din ce în ce mai puţine minute odată cu sosirea spaniolului. 

Iar informaţiile despre posibila despărţire de Galatasaray s-au înmulţimit în ultima perioadă, pe fondul formei slabe a echipei, dar şi a prestaţiilor celor doi jucători. 

Presa din Turcia a anunţat că Sampdoria s-a înţeles asupra transferului lui Alexandru Cicâldău în vară, dar informaţia a fost dezminţită de agentul Ioan Becali, care îi reprezintă pe românii lui Galatasaray. 

Tot jurnaliştii turci aduc în faţă un scenariu sumbru pentru Olimpiu Moruţan. La nici un an de la sosirea la Galatasaray, fotbalistul s-ar putea întoarce în Liga 1. 

Totul din cauza remanierii lotului din vară şi pentru a reduce bugetul clubului, care a fost afectat în acest sezon, din cauza rezultatelor slabe. 

"Galben-roşii vor fi nevoiţi să vândă junători. S-a aflat că pe agendă e şi Moruţan, pentru a fi împrumutat. O variantă luată în calcul este revenirea în ţara sa, împrumut", anunţă Milliyet.com.tr.

  • Moruţan a pierdut locul de titular din banda dreaptă a lui Galatasaray. El a marcat de trei ori şi a pasat decisiv de cinci ori în 31 de meciuri. 
  • 2026 e anul în care contractul lui Moruţan cu Galatasaray expiră.

FCSB a încasat sub patru milioane de euro pentru Olimpiu Moruţan, dar acum Gigi Becali i-a reclamat pe turci la UEFA

După înfrângerea cu Gaziantep, în presa din Turcia a apărut o comparaţie între românii lui Galatasaray şi Alexandru Maxim.

„În special alegerea lui Moruţan a fost un dezastru total. A avut zece contraatacuri cu zero contribuţie. Le spun managerilor lui Galatasaray: Cicâldău e pe bancă, Moruţan se scurge pe teren, aţi cheltuit 10 milioane de euro cu ei, în timp ce alt român, Maxim, venit gratis la Gaziantep, face minuni. Este exemplul absolut că stafful greşeşte”. 

Afla mai multe despre: olimpiu moruţangalatasaray 

viewscnt
Articole similare