Transferat în vara anului trecut de Galatasaray, Olimpiu Moruţan (23 de ani) nu a reuşit să se impună în Turcia, iar, după doar un sezon, a fost împrumutat în Serie B, la Pisa. În vară, internaţionalul român o va părăsi definitiv pe Galata.
Considerat una dintre marile speranţe ale fotbalului românesc în urmă cu doar câţiva ani, Olimpiu Moruţan a devenit cu adevărat o deziluzie după transferul în Turcia.
Transferul său, la fel ca cel al lui Alex Cicâldău, a fost o lovitură marca Giovanni Becali, impresarul reuşind să îl convingă pe Fatih Terim că are nevoie de ambii jucători români la Galata.
Doar că Terim a fost demis încă din debutul sezonului, Galata a reuşit cea mai slabă stagiune din istoria clubului, iar antrenorii sosiţi după ”Împărat” nici nu au vrut să audă de Moruţan sau Cicâldău.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Astfel, fostul jucător de la FCSB a fost împrumutat la Pisa, în Serie B, în timp ce fostul fotbalist al Universităţii Craiova a fost cedat temporar la Al Ittihad Talba, în prima ligă din Emiratele Unite Arabe.
Cicâldău a dezamăgit masiv de când a sosit la noua sa echipă şi a reuşit să însumeze doar 316 minute, în cinci apariţii, în tricoul lui Al Ittihad, urmând să fie trimis înapoi la Galata în vară.
Presa din Turcia a prezentat situaţia celor doi şi a făcut o dezvăluire-bombă: Olimpiu Moruţan are şanse minime să mai revină la Galatasaray şi este la un pas de transferul într-un campionat de top.
Olimpiu Moruţan, OUT de la Galata
Acest lucru se datorează felului în care a fost parafată înţelegerea dintre cele două cluburi. Dacă Pisa promovează, este obligată să îl cumpere pe Moruţan, pentru 5,5 milioane de euro.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Aşadar, dacă echipa sa va reuşi să ajungă în Serie A, fostul jucător al FCSB-ului va obţine ”din oficiu” transferul într-unul dintre cele mai importante campionate ale Europei.
Clauza de cumpărare definitivă a lui Moruţan poate fi activată şi dacă jucătorul evoluează cel puţin o repriză în 25 de meciuri de campionat.
Până acum, internaţionalul român a evoluat mai mult de o repriză în patru din nouă etape.
Dacă în ultimul sezon Pisa a pierdut finala barajului de promovare, ratând accederea directă în Serie A la limită anterior, în actuala stagiue formaţia se află pe loc de retrogradare.
Totuşi, doar şapte puncte o despart de primul loc de baraj, iar nu mai puţin de 29 de etape din Serie B mai urmează să aibă loc.
- Citește și
- Una dintre vedetele Barcelonei a fost la un pas de Real Madrid înaintea venirii pe Camp Nou! Motivul halucinant pentru care a picat transferul
- Cei doi fotbalişti de la FCSB despre care Laurenţiu Reghecampf spunea că sunt ”de Bayern Munchen”: ”Acolo vă văd ca valoare”
- VIDEO | A marcat în poarta Petrolului, apoi şi-a cerut iubita în căsătorie în faţa întregului stadion: ”Dacă nu câştigam, nu o mai făceam” :)
Afla mai multe despre: olimpiu moruţan