You are here:

Optimism la cote maxime înaintea derby-ului de titlu cu CFR Cluj: „Au venit cu o poftă incredibilă”. Cu ce probleme de efectiv se confruntă Vintilă | VIDEO

Optimism la cote maxime înaintea derby-ului de titlu cu CFR Cluj: „Au venit cu o poftă incredibilă”. Cu ce probleme de efectiv se confruntă Vintilă | VIDEO

FCSB

Comentarii

Aflată în faţa primului meci oficial după o pauză de mai bine de trei luni, FCSB are o misiune ingrată. În etapa a treia din play-off, roş-albaştrii joacă pe terenul liderului CFR Cluj, echipă care are un avans de patru puncte în faţa clasamentului.

Antrenorul celor de la FCSB, Bogdan Vintilă este optimist în privinţa derbyului, în ciuda faptului că roş-albaştrii nu au mai câştigat în Gruia din 8 martie 2014. Atunci, Alexandru Chipciu, actualul jucător al ardelenilor, marca singurul gol al meciului, în minutul 83.

Tehnicianul vicecampioanei României nu se teme nici după ce echipa sa a suferit înfrângeri în meciurile amicale, cu FC Voluntari, scor 0-2 şi cu Academica Clinceni, scor 2-3. Fără Gnohere pus pe liber săptămâna trecută, Vintilă are probleme şi în flancul stâng al defensivei.

Panţîru şi Soiledis sunt accidentaţi, iar pe acel post ar putea apărea în premieră mijlocaşul Ovidiu Popescu. 

„Sunt nerăbdător şi eu să înceapă campionatul pentru că această pauză, atipică, cu care nu ne-am mai întâlnit niciodată, ne-a pus să improvizăm, să găsim diferite metode de pregătire, pentru a-i aduce pe jucători la cea mai bună formă la data începerii campionatului. Dată care a fost incertă

Perioada de pregătire a fost individuală, pe patru grupuri. Singurul minus a fost acela că nu am avut mai multe meciuri amicale, pentru a da ritm de joc jucătorilor.

Jucătorii au venit cu o poftă incredibilă de a juca fotbal. Am avut şi o perioadă de încărcare fizică. Eu cred că jucătorii sunt pregătiţi din punct de vedere mental, apoi vedem şi din punct de vedere fizic. Suntem într-un moment bun, cu jucători care au poftă de joc.

Momentul în care s-a revenit la antrenament nu am avut nicio problemă medicală, iar actualele probleme nu sunt datorate durităţii antrenamentelor. Sunt nişte particularităţi. Cristea a făcut o mişcare bruscă la o săritură la cap, Panţîru a avut o microleziune fibrilară la un şut la poartă, iar Soiledis are o luxaţie la un deget de la picior. Accidentări diferite, în perioade diferite”, a declarat Bogdan Argeş Vintilă la conferinţa de presă de dinaintea meciului dintre CFR Cluj şi FCSB.

Afla mai multe despre: vintilafcsbliga 1cfr cluj 

viewscnt
Articole similare