You are here:

Ore decisive pentru Dinamo! Încă o lovitură pentru "câini": "Riscăm să pierdem baza". Ce sumă trebuie să strângă fanii

Ore decisive pentru Dinamo! Încă o lovitură pentru "câini": "Riscăm să pierdem baza". Ce sumă trebuie să strângă fanii

Dinamo București

Comentarii

Peluza Cătălin Hîldan a anunţat că Dinamo riscă să rămână fără baza de pregătire de la Săftica. Fanii-acţionari au anunţat planul pentru a evita o situaţie grea.

Dinamo riscă să piardă baza de pregătire de la Săftica

Fanii-acţionari au ridicat o nouă problemă, după ce au rezolvat-o pe cea cu licenţa echipei pentru sezonul următor. Dinamo mai are doar câteva zile la dispoziţie să achite 35.000 de euro pentru baza de pregătire de la Săftica. 

"Trebuie să salvăm CEEA CE NE APARŢINE! 

Riscăm să pierdem Baza de la Saftica, locul unde de decenii se antrenează echipele de seniori şi juniori de la Dinamo. Sediul Academiei de Fotbal Dinamo.

Avem două zile în care să mai strângem încă 35.000€ pentru rata către ANAF. Scadenţa este pe 15 aprilie.

Altfel, vom pierde singura proprietate a clubului.

Peste tot suntem în chirie, dar Săftica e singurul loc unde suntem la noi acasă.

Dacă nu achităm la timp această rată, Baza Sportivă de la Săftica intră în proprietatea Statului şi rămânem fără stabilimentul istoric unde de-a lungul anilor s-au antrenat Lucescu, Dinu, Pârcălab, Dudu Georgescu, Gigi Mulţescu, Mateuţ, Custov, Cătălin Hîldan, Petre, Kiriţă, Marius Niculae, Danciu, Mutu, Caludiu Niculescu...", a anunţat PCH. 

"Să salvăm Săftica şi de sub gajul pus de Negoiţă şi din mâinile lui Cortacero"

"La finalul acestui sezon de coşmar, vom organiza o adunare generală în care vom prezenta în detaliu activitatea DDB, situaţia la zi a cheltuielilor şi rapoarte financiare. 

ACUM E NEVOIE SĂ NE IMPLICĂM! Suntem supăraţi cu toţii, dar nu trebuie să pierdem ce este al nostru. 

Trebuie să salvăm Săftica şi de sub gajul pus de Negoiţă şi din mâinile lui Cortacero! Vom demonstra că fără intervenţia noastră, Baza ar fi fost pierdută din vina acţionarului majoritar. Vom demonstra că este vorba de un bun salvat de noi. 

Putem ajuta şi prin distribuirea acestui apel!", a mai transmis peluza. 

Afla mai multe despre: baza saftica dinamopchdinamo bucuresti 

viewscnt
Articole similare