În toamnă, naţionala mare va ataca prezenţa la Euro 2020, iar Gică Popescu cere cât mai mulţi fotbalişti de la tineret în primul 11.
În septembrie vom juca acasă împotriva Spaniei, în octombrie întâlnim Norvegia, iar în noiembrie ne batem cu Suedia pentru un loc la turneul final organizat şi la Bucureşti.
"Băi, oameni buni, sunt foarte buni. Dă-le drumul! Oricum nu facem rezultate cu aceiaşi jucători pe care mizăm de 10 ani de zile. Daţi-le drumul jucătorilor ăstora, la asta mă refer. Şi îmi menţin punctul ăsta de vedere pentru că cred foarte tare în acest punct de vedere. Pierdem timp, aceiaşi jucăori care nu performează. Mulţumim! Am încercat cu ei, gata, alţii!. Ok, mai bine stau un an, doi ani şi aştept să se maturizeze băieţii ăştia şi la 20 ani să bubuie şi să îmi califice echipa naţională 10 ani de acum încolo din doi în doi ani, decât să mai pierd încă doi ani de zile pentru că perspectivele sunt foarte negative" a cerut preşedintele Viitorului.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Venirea celor de la tineret nu înseamnă îndepărtarea fotbaliştilor care au dus greul în ultimii ani în naţionala lui Contra.
"Nu am spus că trebuie să fie toată naţionala U21 să joace la echipa mare, nu se poate. Trebuie să fie şi experienţă pentru că sunt meciuri. Una e să joci la U21, şi aşa este, şi alta e să joci la naţionala mare, când sunt alţi jucători, altă forţă, alt ritm. Dar câţiva, patru, trei, patru cinci jucători, cred că poate să fie liniştiţi în echipă. Avem nevoie de experienţa jucătorilor care au zeci de meciuri la echipa naţională, care poate să ducă greul, dar lângă ei să vină copiii aceştia şi să înceapă să preia frâiele" a mai spus Popescu.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: românia, tineret, euro 2020, contra, gheorghe popescu