Ousmane Dembele (24 de ani) şi agenţii săi au un acord verbal cu PSG, echipă la care joacă, printre alţii, Leo Messi, Kylian Mbappe şi Neymar. Fotbalistului francez i se termină contractul cu Barcelona în vară şi, până în prezent, părţile n-au găsit un punct comun la negocierile pentru prelungire.
Ousmane Dembele şi-a dat ok-ul să semneze: "Acord verbal". Clubul l-a convins
În 2017, Barcelona a plătit peste 100 de milioane de euro pentru a-l transfera pe Ousmane Dembele, fotbalist adus ca să acopere "gaura" plecării lui Neymar la PSG pentru o sumă record, 222 de milioane de euro, clauza de reziliere de pe Camp Nou.
Cinci ani mai târziu, Barcelona îl poate pierde gratis pe Ousmane Dembele. El şi agenţii săi n-au reuşit să ajungă la o înţelegere cu Barcelona pentru prelungirea contractului şi se pare că are un acord vorbal cu PSG. Jurnalistul francez Marc Mechenoua, de la Goal, scrie că Leonardo şi reprezentaţii lui Dembele vor relua negocierile pentru transferul la Paris.
"Leonardo, directorul sportiv al lui PSG, va relua în curând negocierile cu reprezentanţii lui Ousmane Dembele, cu care au deja un acord verbal", scrie sursa citată.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Ousmane Dembele e la cel mai bun sezon al său la Barcelona, chiar în ultimul an de contract. După venirea lui Xavi, Ousmane Dembele a înscris o dată şi a oferit 11 pase de gol, iar per total are două goluri în acest sezon, în toate competiţiile, alături de catalani.
- 30 de milioane de euro este cota de piaţă a lui Ousmane Dembele în prezent, potrivit specialiştilor de la transfermarkt.com
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: ousmane dembele, acord, psg, transfer, barcelona