You are here:

OUT de la FCSB! Titularul care i-a ieşit din graţii lui Gigi Becali şi poate semna cu altă echipă curând

OUT de la FCSB! Titularul care i-a ieşit din graţii lui Gigi Becali şi poate semna cu altă echipă curând

Fotbal

Comentarii

Patronul celor de la FCSB, Gigi Becali (65 de ani), vrea să producă cât mai mulţi bani din vânzarea de jucători şi din competiţiile interne şi europene, însă unii jucători nu mai sunt vandabili şi par ieşiţi din sfera sa de interes.

Unul dintre jucătorii pe care Gigi Becali nu îi mai poate vinde cu foarte mulţi bani, aşa cum spera, este fundaşul stânga muntenegrean Risto Radunovic, ce va împlini 32 de ani pe 4 mai. O vârstă la care sumele de transfer se reduc substanţial.

Chiar dacă se descurcă excelent la FCSB, unde este titular indiscutabil, Risto Radunovic ar putea părăsi echipa în următoarele luni. Mai exact, în vară.

Pleacă Risto Radunovic de la FCSB?

Risto Radunovic mai are contract cu FCSB până la 31 decembrie 2024. Aşadar, la 1 iulie 2024 va intra în ultimele şase luni de contract de gruparea roş-albastră şi poate negocia cu orice altă formaţie doreşte.

Dacă se ajunge şi la o înţelegere, Risto Radunovic ar putea semna un pre-contract, care să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2025, însă, atunci, FCSB ar utiliza un jucător aflat, inevitabil, cu gândul la următoarea sa destinaţie.

De cele mai multe ori, cluburile încearcă să evite această situaţie şi îl cedează pe jucător, pe o sumă mult mai mică decât cota de piaţă, pentru a face un bine tuturor: echipa încasează, jucătorul merge unde este dorit, iar echipa unde s-a transferat îşi primeşte mai devreme achiziţia.

Aşadar, mai sunt cinci luni până când Risto Radunovic va intra în ”perioada roşie”, iar şefii celor de la FCSB nu par foarte tentaţi să-i prelungească înţelegerea. 

  • Reamintim, pe 4 mai, Risto Radunovic va împlini 32 de ani.

"Radunovic are până în iarnă contract cu noi, până în iarna acestui an. În decembrie termină contractul.

Din vară poate semna cu oricine, când e în ultimele şase luni. Sigur că ar merita o prelungire, patronul hotărăşte asta, nu depinde de mine", a declarat MM Stoica, pentru Orange Sport. 

Nu cu foarte mult timp în urmă, Gigi Becali a avut o intervenţie în care a afirmat că ”s-ar putea să nu-i prelungească contractul lui Radunovic”. De asemenea, la începutul acestui sezon, au existat discuţii pentru continuarea înţelegerii, însă muntenegreanul a cerut un salariu mai mare, lucru neagreat de şefii de la FCSB.

În acest moment, discuţiile pentru prelungirea contractului au fost sistate şi nu există semnale că FCSB şi-ar dori să-i mai prelungească contractul scadent în decembrie 2024, chiar dacă fotbalistul se achită bine de sarcini la formaţia lui Elias Charalambous şi Mihai Pintilii.

  • 1.400.000 de euro este cota de piaţă a lui Risto Radunovic, conform transfermarkt.de.

Afla mai multe despre: risto radunovicgigi becalimuntenegrucontract 

viewscnt
Articole similare