You are here:

Ovidiu Haţegan a suferit un infarct! Arbitrul român s-a dus singur la spital

Ovidiu Haţegan a suferit un infarct! Arbitrul român s-a dus singur la spital

Fotbal intern

Comentarii

Cel mai bine cotat arbitru de fotbal român în activitate, Ovidiu Haţegan (41 de ani), a suferit un infarct, duminică seara, şi a fost operat la Timişoara. Centralul a acuzat dureri puternice în piept şi s-a deplasat singur la spital.

Ovidiu Haţegan a suferit un infarct

O nouă veste rea din fotbalul românesc. Duminică, Ovidiu Haţegan a acuzat probleme cardiace. Din primele informaţii, se pare că arbitrul a suferit un infarct, notează Gazeta Sporturilor

Despre subiect a scris şi Specialarad.ro, care a oferit informaţii despre momentul delicat prin care a trecut vârful generaţiei arbitrajului românesc. 

În acest moment, Ovidiu Haţegan este internat la Institutul de Cardiologie Pădurea Verde de la Timişoara după ce a fost operat şi i s-a montat un stent. 

„În timpul antrenamentului a simţit o durere în piept. Cum este medic de profesie, şi-a dat seama de simptome şi a urcat în maşină, mergând singur la spital. A ajuns în cele din urmă la Pădurea Verde, la Timişoara, şi în urma unui EKG i s-a spus că are ceva venă înfundată. I-a fost montat un stent”, spune o persoană apropiată arbitrului Ovidiu Haţegan.

Presa arădeană susţine că Ovidiu Haţegan se simte bine acum. 

El revenise din Arabia Saudită, unde a arbitrat câteva meciuri, şi se pregătea de cele din Liga 1 şi pentru meciurile europene unde este delegat constant. 

Cel mai bine cotat arbitru român, cu 295 de meciuri în Liga I şi numeroase partide conduse la nivel internaţional, mai ales în Liga Campionilor, face parte din categorie Elite, cea mai înaltă a UEFA, şi se numără printre centralii care pot fi selecţionaţi pentru a arbitra la Cupa Mondială din Qatar.

 

 

Afla mai multe despre: ovidiu haţeganovidiu haţegan infarct 

viewscnt
Articole similare