You are here:

Până şi Gigi Becali a reacţionat după controversa din Giuleşti: "Bă, tată, aş fi ultimul din România care le-ar lua apărarea ălora de la CFR Cluj, dar nu mă pot abţine"

Până şi Gigi Becali a reacţionat după controversa din Giuleşti: "Bă, tată, aş fi ultimul din România care le-ar lua apărarea ălora de la CFR Cluj, dar nu mă pot abţine"

CFR Cluj

Comentarii

Finanţatorul FCSB, Gigi Becali, a reacţionat după penalty-ul controversat din Rapid - CFR Cluj 2-1. Afaceristul consideră că centralul Cătălin Popa trebuia să consulte VAR-ul la duelul dintre Marko Dugandzic şi Andrei Burcă.

Gigi Becali, după Rapid - CFR Cluj

Rapid Bucureşti a învins duminică, pe teren propriu, formaţia CFR Cluj, scor 2-1, într-un meci al etapei a 16-a din Superligă.

Rapid a stabilit scorul final tot din penalty, în minutul 71. De această dată Dugandzic a fost faultat în careul clujenilor, de către Burcă, şi tot Dugandzic a transformat, fază care a fost analizată de experţii care au venit cu un verdict

În ciuda rivalităţii cu CFR Cluj, Gigi Becali le-a dat dreptate ardelenilor. 

„Bă, tată, aş fi ultimul din România care le-ar lua apărarea ălora de la CFR Cluj, dar nu mă pot abţine să nu fiu un om corect. Dan Petrescu are perfectă dreptate în tot ce a spus după meci.

Hai că la primul 11 metri, Popa ăla e acoperit, deşi săracu‘ nici atunci nu a luat decizia corectă din prima. Însă, la al doilea 11 metri omul ăsta are o mare problemă. El s-a considerat plin de mândrie şi nu a avut demnitatea să îi întrebe pe aia de la VAR. Du-te, bă, băiatule şi consultă VAR-ul cu ochii tăi că de aia l-am adus în România.

Aţi făcut praf atâtea meciuri fără VAR, iar acum le faceţi la fel şi cu VAR? Toată România a văzut că Dugandzic îl trage de tricou pe Burcă, iar el săracu‘ se ţinea de tricoul rapidistului să nu cadă. Nici vorbă de 11 metri pentru Rapid. A fost fault în atac. CCA trebuie să fie atentă cu delegările. Nu trebuie să mai trimită la meciuri cu miză astfel de arbitri. Ce explicaţie să dea Popa ăla? Se pot pierde campionate din cauza unor asemenea arbitri”, a declarat Gigi Becali pentru ProSport

Afla mai multe despre: rapid cfr clujgigi becali 

viewscnt
Articole similare