You are here:

Panduru a izbucnit după ce a auzit ce a putut să spună Zotta despre o fază din Rapid - Craiova: ”Ce să facă? Nu există aşa ceva în fotbal!” | VIDEO EXCLUSIV

Panduru a izbucnit după ce a auzit ce a putut să spună Zotta despre o fază din Rapid - Craiova: ”Ce să facă? Nu există aşa ceva în fotbal!” | VIDEO EXCLUSIV

Superliga

Comentarii

Invitaţi în studioul Orange Sport în urma victoriei Universităţii Craiova pe terenul Rapidului, Basarab Panduru şi Constantin Zotta au purtat o discuţie în contradictoriu pe marginea primului penalty acordat de Adrian Cojocaru, cel din care giuleştenii au reuşit să deschidă scorul.

Rapid s-a făcut de râs în penultima etapă a play-off-ului, după ce a fost învinsă, pe teren propriu, de Universitatea Craiova, scor 2-3, deşi oltenii jucau în inferioritate numerică de la 1-1.

Mai mult, gazdele chiar au condus partida, reuşind să deschidă scorul prin Marko Dugandzic, de la punctul cu var, în urma unui penalty controversat acordat de Adrian Cojocaru.

”Ce să facă? Nu există aşa ceva în fotbal!”

O singură reluare a fost difuzată, iar aceasta nu a fost destul de clară pentru a se putea ajunge la o concluzie în legătură cu validitatatea deciziei luate de central.

În direct la Orange Sport, Constantin Zotta a afirmat că penalty-ul dictat este, cel mai probabil, corect, deoarece mâna lui Gojko Zajkov nu este într-o poziţie firească, iar acesta ar fi avut timp să o pună la spate.

Panduru a auzit analiza fostului arbitru şi a izbucnit. Fostul ”tricolor” i-a transmis acestuia că ”nu există aşa ceva la fotbal” şi că mâna se afla într-o poziţie cât de firească se putea.

Panduru a izbucnit după ce a auzit analiza lui Zotta

Zotta: Mingea nu poate sări atât de sus dacă e lovită doar de mână, nu se poate. Dacă loveşte mâna şi din mână sare în pulpă şi apoi în sus, atunci decizia e corectă, pentru că el are timp, Pandi, foarte mult timp să evite lovirea mingii cu mâna.

Panduru: Ce, cum... ce să facă?

Zotta: Păi, cum? Să eviţi!

Panduru: Să ducă mâna la spate?

Zotta: Exact!

Panduru: Nu există aşa ceva în fotbal! Nu există aşa ceva! Nu există jucător care trebuie să se ducă cu mâna la spate! Nu scrie... unde?

Zotta: Dar lasă mâna aşa, să blocheze trecerea mingii?

Panduru: Mâna e în poziţie firească pe lângă corp.

Zotta: E centrare de la 20 de metri...

Panduru: Uite mâna unde este. Mai firească decât acum nu are cum, e dreaptă, pe lângă corp. Nu are cum să fie. Mâna, după părerea mea, e în poziţie firească.

Moldovan: Intervenţia lui mi se pare un pic dezordonată.

Panduru: Dar mâna e în poziţie firească.

Moldovan: Poate contează şi dezordinea asta, la faptul că se expune.

Panduru: Nu, nu trebuie să stai cu mâna la spate, nu scrie niciunde că dacă unul centrează, tu trebuie să stai cu mâinile la spate.

Afla mai multe despre: universitatea craiovarapid 

viewscnt
Articole similare