You are here:

Panduru, revenire în forţă! Gestul făcut de Edi Iordănescu l-a contrariat: "Nu înţeleg cum a putut" | EXCLUSIV

Panduru, revenire în forţă! Gestul făcut de Edi Iordănescu l-a contrariat: "Nu înţeleg cum a putut" | EXCLUSIV

Echipa națională

Comentarii

Basarab Panduru a revenit cu forţe noi la Orange Sport şi a vorbit, printre altele, despre echipa naţională şi Edi Iordănescu. "Pandi" nu înţelege cum Edi Iordănescu a putut să semneze contractul propus de FRF, având în vedere că poate fi dat afară după scurt timp dacă rezultatele nu îl ajută.

Panduru, revenire în forţă! Gestul făcut de Edi Iordănescu l-a contrariat: "Nu înţeleg cum a putut" | EXCLUSIV

Edi Iordănescu a debutat cu o înfrângere pe banca naţionalei României, 0-1 cu Grecia în Ghencea. Revenit pe micul ecran, la Orange Sport, Basarab Panduru s-a declarat contrariat de contractul pe care l-a semant Edi Iordănescu cu Federaţia Română de Fotbal.

FRF l-a numit selecţioner pe Edi Iordănescu după ce mai multe variante au picat, printre care Gică Hagi, Dan Petrescu sau Laszlo Boloni. Prin contractul semnat, federaţia îl poate da afară pe Edi Iordănescu până în iunie 2022, la meciurile din Liga Naţiunilor, dacă rezultatele nu sunt de partea sa.

Panduru nu înţelege cum Edi Iordănescu a putut fi de acord ca o asemenea clauză să-i fie trecută în contract: "Eu nu am crezut că Edi Iordănescu poate să semneze un asemenea contract. În iunie să te dea afară. Pierzi toate meciurile, te dă afară. Aud că trebuie să îi dăm timp, păi cum să îi dăm timp dacă el nu a cerut timp? El, prin contractul pe care l-a făcut, nu a cerut timp. Din moment ce semnezi, nu ai cerut niciun timp. Ai spus 'eu vin'", a declarat Basarab Panduru, la Orange Sport.

Edi Iordănescu înaintea meciului Israel - România: "Parcă eram spital, nu echipă de fotbal"

Edi Iordănescu a afirmat că la amicalul cu Grecia nu i-a plăcut că "tricolorii" nu au avut putere mentală, dar a fost încurajat de faptul că în repriza a doua lucrurile au stat altfel.

De asememea, selecţionerul s-a arătat afectat de problemele din ultimele zile din jurul echipei naţionale.

"Suntem în faţa unui nou test, aşteptam mult această acţiune, chiar dacă au fost puse înaintea numirii mele, sunt două echipe competitive. Sunt momente care trebuie valorificate. Factorii externi ne-au influenţat mult starea de spirit şi deciziile.

De la meciul cu Grecia am pierdut şase jucători, patru cu Covid-19, unul cu viroză, unul cu probleme musculare. Am adus doi tineri. Am venit cu emoţii, în ziua deplasării am mai făcut o testare la Bucureşti şi aici şi ne bucurăm că este bine.

Sper ca la ora jocului să avem 23 de jucători pe foaie şi să facem un prim 11 cât mai competitiv. Au fost multe jocuri în trecut şi amicale cu Israelul. Tradiţia şi istoria au rolul lor, dar nu ne construim viitorul pe asta.

Mi-am dorit interacţiune cât mai multă cu jucătorii, să ne cunoaştem, să pregătim ce urmează. Nu este uşor, stafful medical a avut multe nopţi albe, am avut trei focare diferite de viroză, gripă şi Covid-19.

A fost o stare foarte proastă, dar nu am vrut să se spună că îmi fac alibiuri. În meciul cu Grecia am avut trei jucători care au evoluat cu Covid. Contextul pentru noi a fost aproape dezastruos. Încercăm mâine să contruim ce nu am reuşit la meciul cu Grecia. Cred că echipa are potenţial să crească într-un timp scurt", a declarat Iordănescu.

Afla mai multe despre: basarab panduruedi iordanescuechipa nationalaromaniacontract 

viewscnt
Articole similare