Simona Halep (29 de ani), deşi a anunţat iniţial că nu va reprezenta România la Grupa Mondială a Cupei Billie Jean King, s-a răzgândit şi şi-a anunţat prezenţa.
Anunţul făcut de Halep i-a speriat pe italieni, care consideră că alături de ea, România ar fi aproape invincibilă. Meciurile la care şi-a anunţat românca prezenţa se vor desfăşura la Cluj-Napoca, în Sala Polivalentă, pe 16 şi 17 aprilie. „Simona Halep schimbă strategia şi anunţă surprinzător prezenţa la partida dintre Italia şi România. Românca s-a răzgândit şi va fi disponibilă pentru căpitanul nejucător Monica Niculescu. După această ştire, că gazdele vor putea conta pe cea mai bună jucătoare, şansele echipei conduse de Tathiana Garbin scad considerabil”, a scris de la Tennis Italiano, sursă citată de spotmedia.
Miami Open va fi prima competiţie la care va participa Simona Halep, după ce jucătoarea din România a făcut o pauză datorată unei accidentări la spate. "Simo" a ratat turneele de la Doha şi Dubai, dar e gata să revină la Miami, competiţie la care anul trecut nu a participat de teama situaţiei pandemiei din SUA. Turneul de la Miami se va juca în perioada 23 martie - 3 aprilie 2021, iar meciurile Simonei Halep vor putea fi urmărite în format LIVE TEXT pe www.telekomsport.ro. Simona Halep se menţine pe locul 3, cu 7.255 de puncte, în clasamentul WTA dat publicităţii luni. Lider este în continuare australianca Ashleigh Barty, cu 9.186 de puncte.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: simona halep, grupa mondiala a cupei billie jean king