You are here:

"Parcă suntem într-un film de groază!". Liviu Ciobotariu l-a luat la ţintă pe arbitrul Chivulete după al 7-alea meci fără succes: "N-am înţeles"

"Parcă suntem într-un film de groază!". Liviu Ciobotariu l-a luat la ţintă pe arbitrul Chivulete după al 7-alea meci fără succes: "N-am înţeles"

Sepsi Sf. Gheorghe

Comentarii

Liviu Ciobotariu (52 de ani) s-a declarat nedumerit şi a spus că "parcă suntem într-un film de groază" după al 7-lea meci fără succes al lui Sepsi, 0-1 cu Poli Iaşi într-o restanţă din etapa a 7-a din Superliga României. Antrenorul a luat la ţintă arbitrajul lui Andrei Chivulete.

Sepsi a fost învinsă de Poli Iaşi la limită, 1-0, şi a prelungit seria neagră de rezultate din Superligă. Liviu Ciobotariu a luat cuvântul după partidă şi a analizat jocul, dar s-a declarat nemulţumit de unele faze de arbitraj!

Discursul lui Liviu Ciobotariu după al 7-lea meci consecutiv fără succes la cârma lui Sepsi: "Parcă suntem într-un film de groază"

Antrenorul Ciobotariu a încercat să găsească explicaţii pentru forma pe care o traversează echipa, dar nu s-a putut abţine când a venit vorba despre arbitraj. Liviu Ciobotariu a tras o concluzie care vorbeşte de la sine despre situaţia din vestiarul formaţiei de la Sf. Gheorghe.

"E cea mai neagră situaţie din istoria clubului Sepsi, nu s-a mai trăit asemenea moment. E o situaţie dificilă, delicată, trăim într-un vis urât şi nu putem să ne trezim. Dezamăgirea este mare, a jucătorilor, a staffului, a conducerii. Ca şi joc, ca exprimare, n-am arătat rău. Mult mai bine faţă de meciurile anterioare.

Am avut situaţii bune de a marca, am avut un penalty pe care l-am ratat. Este cam acelaşi lucru cu ce s-a întâmplat la meciul cu Universitatea Cluj. Presiunea e mare, apasă pe umerii noştri.

Mie nu-mi place să vorbesc de arbitraj, dar au fost multe momente pe care nu le-am înţeles. Ei ştiu mai bine ce au de făcut, dar maniera nu mi s-a părut una, mă rog, corectă. Orice fază... Au fost nişte faulturi pe care le-a dat total anapoda. Nu vreau să iau din meritele celor de la Poli Iaşi, n-aş vrea să găsesc scuze, dar nu sunt normale anumite lucruri.

La faza golului, nimeni nu înţelege. Din VAR nu se poate lua o decizie, apoi vine centralul şi ia el o decizie. Atunci de ce mai avem VAR? Cel de la VAR nu poate să ia o decizie, cheamă centralul şi centralul ia o decizie. Poate fi o decizie corectă, dar de ce mai eşti la VAR?

I-am reproşat lui Andrei (n.r. - Chivulete), pentru că l-a faza golului pe care l-am încasat a lăsat jocul să meargă. După care, la următoarea fază, a fost fault, tot noi eram în posesie, şi a oprit jocul. În rest, ce să spun, felicit Poli Iaşi. Noi trecem printr-un moment foarte greu. E cea mai grea perioadă din cariera mea, am mai avut cu Voluntari o serie de cinci înfrângeri consecutive.

Orice antrenor, când n-are rezultate, are postul în pericol. În momentul când n-ai rezultate conducerea se gândeşte să te înlocuiască, să aducă pe altcineva. Fac tot ce-i posibil ca să duc echipa asta pe un loc bun. Nu ne iese nimic, parcă suntem într-un film de groază, actorii principali. Antrenorul plăteşte nota de plată, chiar dacă echipa are un randament mai bun faţă de meciurile trecute. Primul care este tras la răspundere e antrenorul! Aşa e la fotbal", a spus Liviu Ciobotariu, la Orange Sport.

Poli Iaşi - Sepsi 1-0, în Superligă

Poli Iaşi a învins joi seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia Sepsi OSK, într-un meci restanţă din etapa a şaptea a Superligii. Covăsnenii au ratat un penalti şi au avut un gol anulat de VAR.

Meciul de la Iaşi a început cu un penalti acordat de arbitrul Chivulete pentru oaspeţi, dar Cosmin Matei a trimis în bară lovitura de pedeapsă, în minutul 4, şi scorul a rămas alb. Ieşenii au reuşit să deschidă scorul în startul reprizei secunde, prin Luis Phelipe, în minutul 48, care a înscris din pasa lui Marchioni. Sepsi a marcat în minutul 81, prin Debeljuh, dar golul a fost anulat pentru ofsaid, după consultarea VAR, care a durat aproape cinci minute. Victoria a revenit ieşenilor, care s-au impus cu 1-0.

Cu acest succes Poli Iaşi este pe locul 10, cu 14 puncte, în timp ce Sepsi a ajuns la a şasea înfrângere consecutivă şi ocupă locul 12, cu 12 puncte.

POLI IAŞI: Ailenei - Katanec, Fl. Ilie, R. Ispas (A. Gheorghiţă 90) – Martac (Itu 74), Al. Roman (Jatoba 90), Bordeianu, Marchioni, Ştefanovici - A. Ciobanu (Luis Phelipe 46), Sg. Buş (Harrison 90). ANTRENOR: Leo Grozavu

SEPSI: Niczuly – Aganovic (R. Varga 73), M. Bălaşa, Ninaj, Fl. Ştefan - I. Gheorghe, J. Rodriguez (Debeljuh 61), Renţa - C. Matei (Alimi 61), Safranko (Rondon 61), M. Ştefănescu. ANTRENOR: Liviu Ciobotariu

Cartonaşe galbene: Bordeianu 90+7, Ailienei 90+10 / C. Matei 10, M. Bălaşa 53, Liviu Ciobotariu 73, I. Gheorghe 90+2

Cartonaş roşu: Leo Grozavu (Poli Iaşi) min. 83

Arbitri: Andrei Chivulete – Sebastian Gheorghe, Andrei Constantinescu – Valentin Porumbel

Arbitri VAR: Bogdan Dumitrache - Marius Marchidanu

Observator: Vasile Bratu

Afla mai multe despre: liviu ciobotariusepsisuperligaarbitrajsuperliga 

viewscnt
Articole similare