You are here:

Parma, doar 1-1 ”acasă” cu Ascoli. Italienii, despre Dennis Man. ”A încercat mult, dar i-a lipsit ceva”

Parma, doar 1-1 ”acasă” cu Ascoli. Italienii, despre Dennis Man. ”A încercat mult, dar i-a lipsit ceva”

Stranieri

Comentarii

Parma a făcut unul dintre cele mai slabe meciuri din acest sezon, după ce nu a reuşit să câştige partida de ”acasă” cu Ascoli.

Parma a încheiat la egalitate meciul de pe teren propriu cu Ascoli, scor 1-1, în etapa a 20-a din Serie B.

Oaspeţii au deschis scorul în minutul 60, prin Botteghin, în timp ce autogolul lui Viviano (70) a adus egalarea pe tabelă.

Formaţia ”cruciată”, lider în campionat, a controlat partida, a avut ocaziile mai mari, dar nu a putut să câştige în faţa uneia dintre cele mai slab clasate echipe din ligă.

Parma ocupă primul loc în Serie B, cu 42 de puncte, în timp ce Ascoli se află pe locul 18, cu 18 puncte acumulate.

Internaţionalii români Dennis Man şi Valentin Mihăilă au fost titulari. Primul dintre ei a fost integralist, dar nu a ieşit cu nimic important în evidenţă.

Celălalt a fost schimbat în minutul 66, cu Partipilo, după ce a văzut şi cartonaşul galben, în minutul 50.

Referitor la Dennis Man, jurnaliştii italieni au analizat jocul mai puţin reuşit făcut de jucătorul român în vârstă de 25 de ani.

”A încercat mult, a sărit peste jucători cu uşurinţă, dar astăzi i-a lipsit ultimul suflu în suprafaţa de pedeapsă. În mai multe rânduri, nu a găsit spaţiul pentru a trimite spre poartă”, au transmis italienii de la parmalive.com.

În acest sezon, Dennis Man are 10 goluri şi cinci pase decisive în 19 meciuri pentru Parma, iar Valentin Mihăilă a reuşit doar un gol şi două assist-uri în 18 partide.

Afla mai multe despre: dennis manvalentin mihailaparmaserie bstranieri 

viewscnt
Articole similare