Investigaţia deschisă împotriva Parmei după acuzaţiile de blat aduse de Federaţia Italiană de Fotbal poate trimite echipa de pe Ennio Tardini înapoi în Serie B, chiar dacă au promovat din punct de vedere sportiv la finalul sezonului trecut.
Mai exact, echipa gialloblu este acuzată că a aranjat meciul din ultima etapă, cu Spezia, care i-a adus promovarea directă în Serie A, după ce atacantul Emanuele Calaio le-a dat mai multe mesaje pe aplicaţia Whatsapp jucătorilor adverşi în care le-a sugerat să nu pună prea tare osul. Chiar dacă Calaio a spus că totul a fost o glumă, potrivi Sky Italia, procurorul federaţiei italiene a cerut ca jucătorul să fie suspendat patru ani, iar clubului să îi fie reduse două puncte din sezonul 2017-2018 sau şase puncte din următorul sezon.
În cazul în care tribunalul va decide ca Parma să fie sancţionată cu reducerea a două puncte, ei vor pierde cea de a treia promovare consecutivă, iar în schimb Palermo va ajunge în primul eşalon din Italia. Parma a terminat pe locul al doilea, ultimul care asigura promovarea directă, cu 72 de puncte.
articol scris de Dan Duca
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: parma, promovare, retrogradare, trucare meciuri