You are here:

Patrick McEnroe mizează pe Halep la Australian Open. Ce sfaturi îi dă

Patrick McEnroe mizează pe Halep la Australian Open. Ce sfaturi îi dă

Tenis

Comentarii

Patrick McEnroe, fratele mai tânăr al cunoscutului John McEnroe, mizează pe o victorie a Simonei Halep în finala cu Caroline Wozniacki de la Australian Open. Fostul tenismen, acum comentator ESPN, avansează şi un posibil scor al ultimului act de la Melbourne: 7-5, 6-4, pentru actualul lider WTA.

În vârstă de 51 de ani, Patrick McEnroe, fost numărul 28 ATP în 1995, ofertă câteva dintre posibilele acţiuni care le pot ajuta pe Halep sau Wozniacki să se impună sâmbătă.

Pentru Simona Halep:

"- să continue să atace mingile scurte şi mai ales să fie dispusă să facă pasul în interiorul terenului şi să ia mingea repede, când apare această oportunitate. Deşi Wozniacki se mişcă repede şi este super-pregătită, ea nu este atât de rapidă ca Halep. Simona Halep îşi poate extrage un avantaj din asta, dacă este dispusă să treacă de linia de fund la momentul oportun.

- să schimbe ritmul şi direcţia în timpul duelurilor din spatele terenului. Lui Wozniacki îi place ca mingea să-i vină tare şi plat, pentru că absoarbe ritmul. Halep trebuie să fie dispusă să joace şi cu mingi înalte, cu unghi deschis, chiar să trimită câte un <slice> larg pe partea de rever a adversarei, pentru a o scoate pe Wozniacki din ritmul care-i place.

- asta poate fi cea mai importantă: Halep trebuie să nu-şi piardă cumpătul când ajunge într-o poziţie câştigătoare. Ea a făcut acest lucru în timpul turneului, chiar după accidentarea la gleznă, la meciul maraton câştigat cu Lauren Davis şi în semifinala epică jucată cu Angelique Kerber. Dar aceasta este o finală şi amintirile meciului din aceeaşi fază disputat anul trecut la US Open, când avea set şi 3-0 împotriva Jelenei Ostapenko, înainte de a ceda, ar putea persista."

Pentru Caroline Wozniacki:

"- să continue să păşească în interiorul terenului şi să atace agresiv când îi vine mingea scurt, mai ales pe aripa de <forehand>. Wozniacki poate deseori apela la astfel de tentative mai târziu, împotriva adversarelor de înaltă calitate. Ea are nevoie să se bazeze pe punctele ei forte, lovitura consistentă în diagonală şi buna mişcare. Dar are nevoie în acelaşi timp să fie dispusă să apeleze la loviturile ei când contează cu adevărat, târziu în set.

- să-şi protejeze suficient al doilea serviciu (câştigă peste 50 la sută din aceste puncte). Acest lucru îi va permite să se concentreze mai bine pe primul serviciu, care s-a îmbunătăţit un pic şi poate astfel fura câteva puncte cruciale.

- o să spun acelaşi lucru pentru Woz cum am spus şi pentru Halep. Să nu-şi piardă cumpătul. Wozniacki a bătut la uşa tilurilor <majore> de mai mutl timp ca Halep şi ştim cât îşi doreşte asta. Din nou, Woz are nevoie să fie dispusă să facă orice este nevoie pentru a pune mâna pe trofeu. De exemplu, poate doar măcinând-o pe Halep va fi strategia potrivită. Sau poate să fie îndrăzneaţă şi să avanseze. Woz este destul de solidă la fileu."

McEnroe concluzionează că lupta va fi extrem de echilibrată: "Ambele vor fi campioane foarte simpatice şi vor avea drumuri incredibile. Sincer, mi-ar plăcea să le văd pe amândouă câştigând un grand slam. Dar acesta este tenis şi doar o jucătoare din 128 va pleca având trofeul. În acest an, acea jucătoare va fi Simona Helep: 7-5, 6-4."

Finala turneului Australian Open, dintre Simona Halep, locul I WTA, şi daneza Caroline Wozniacki, locul 2 WTA, va avea loc, sâmbătă, de la ora 10.30, pe Rod Laver Arena din Melbourne Park.

Afla mai multe despre: patrick mcenroetenisaustralian opensimona halep 

viewscnt
Articole similare