Valentin Dragnea, fiul lui Liviu Dragnea, este pe locul 15 în topul celor mai mari proprietari de terenuri din România. Patronul lui Turris Turnu Măgurele deţine 80% din acţiunile companiei S.C. NUTRELO GROUP S.A., care are în proprietate 1.200 de hectare de teren.
Patron de club şi latifundiar la doar 30 de ani. Este o parte din profilul lui Valentin Dragnea, fiul lui Liviu Dragnea. Potrivit economica.net, acesta are în exploatare în jur de 1.200 de hectare de teren arabil, în judeţul Teleorman. Valentin Dragnea controlează afacerea prin intermediul companiei S.C. NUTRELO GROUP S.A., unde are 80% din acţiuni. Diferenţa de 20% îi aparţine lui Gabriel Putineanu, un apropiat al lui Liviu Dragnea.
Valentin Dragnea a intrat astfel în top 15 cei mai mari proprietari de terenuri arabile din România. Primele trei locuri sunt ocupate de AGRICOST S.A. (Emiratele Unite Arabe), INTERCEREAL S.A. (România) şi CAMPO D ORO S.R.L (Danemarca).
O parte din profitul pe care Valentin Dragnea îl reuşeşte în afacerile sale îl direcţionează către clubul de fotbal Turris Turnu Măgurele, cu care a reuşit să promoveze în liga secundă, la finalul acestui sezon.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: valentin dragnea