Meciul dintre Sepsi OSK şi Universitatea Craiova a fost unul în care formaţia gazdă a condus cu 1-0, dar a fost întoarsă până la final şi să piardă la o diferenţă de două goluri. Totuşi, nu au lipsit fazele controversate de arbitraj, care puteau schimba meciul în mod decisiv.
Formaţia gazdă a deschis scorul prin Debeljuh, în minutul 33, dar Craiova a revenit şi s-a impus prin golurile lui Markovic ‘45+2, Koljic ’74 (penalty) şi Creţu ’83.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Dar duelul de la Sfântu Gheorghe a avut nenumărate faze controversate de arbitraj, care au fost analizate în studioul Orange Sport de Basarab Panduru şi Emil Grădinescu.
Prima dintre ele a avut loc în minutul 8. A fost un gol anulat pentru Universitatea Craiova după minute în şir în care faza a fost analizată în camera VAR din trei perspective: dacă a fost offside (aşa cum ridicase asistentul fanionul), de la cine vine mingea (de la Creţu sau de la jucătorul lui Sepsi) şi dacă este joc periculos.
Panduru: ”Nu ne luăm după Ciobotariu, în general jucătorii ridică mâna, cer ceva. Cred că prima dată în minge dă Creţu. Raul Silva nu mi se pare în offside. Cred că dă Creţu în minge, după îl atinge pe Ciobi, ricoşează din Ciobi şi se duce la Raul Silva, atunci se activează offside-ul”.
Grădinescu: ”Eu zic că nu atinge Creţu direct. E talpa sus acolo”.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Urmează fazele în care în prim-plan este ”centralul” Istvan Kovacs, deoarece prima fază, cea a offside-ului, nu era neapărat de competenţa sa de ”central”.
Prima dintre ele este cea din minutul 19, cu un posibil penalty pentru Sepsi, la un contact între Raul Silva şi Gabriel Debeljuh.
Panduru: ”O mare greşeală a lui Lazar, nu are de ce să iasă din careul de 16 metri. După, Raul Silva te vede, te lasă, nici nu dai în minge, nu faci absolut nimic, o mare greşeală a lui. Pare că dă cu tibia în minge Debeljuh. Silva dă în orice, dar numai în minge nu”.
Panduru, critici pentru Kovacs: ”Tot timpul e departe de faze”
Tot el a avut o reacţie dură cu privire la comunicarea dintre Istvan Kovacs şi arbitrul VAR, Sorin Costreie: ”De ce VAR-ul nu a intervenit? A spus Kovacs că a controlat de faza?
Ah, dacă iar începem că Costreie nu are autoritate, atunci din start nu trebuia să fie. Nu mă interesează. Nu trebuia din start să fie. Dacă noi punem alde Costreie când e Kovacs, atunci noi spunem că n-are autoritate, punem degeaba. Dacă stau aşa lucrurile, punem degeaba arbitri la VAR, dacă n-au autoritate.
Dacă Kovacs spune că a controlat, atunci nu controlează. E greşit aici. Nu o controlează bine. Uită-te unde e. E la 30 de metri de fază. Nu prea are cum să vadă. Eroare mare”.
Grădinescu a avut următoarea părere: ”Eu sunt 50%, dacă e joc periculos sau nu. E clar în picior. Debeljuh dă în minge. Aici, VAR-ul trebuia să intervină. E penalty clar ca bună ziua. Dă în minge cu piciorul lui Debeljuh”.
O altă fază în care Sepsi mai putea să primească un penalty a fost în minutul 27, dar Istvan Kovacs dă, direct, fault în atac. ”E 51% penalty”, a precizat Grădinescu.
”Danciu îi dă peste picior lui Păun. Ambele picioare ale lui Păun sunt în aer, doar că aici a considerat că e o intrare de altceva, nu de fotbal. Danciu îi dă 100% peste picior. Dacă mă uit după lovitură, e penalty”, a completat Panduru.
Următoarea fază controversată este cea din prelungirile primei reprize, când tot Raul Silva face un fault în urma căruia putea fi sancţionat cu al doilea ”galben”.
”Eu aş fi dat cartonaş galben. L-aş fi eliminat. Uită-te şi la mână. Se duce spre tuşă şi de frică ca nu cumva jucătorul să plece de lângă el, îi pune şi mâna dreaptă, intră în el. Trebuia sî aibă grijă. Dovadă că îl şi schimbă la pauză”, a fost categoric Panduru.
Iar colegul său, Grădinescu, a opinat la fel: ”Nu ai de ce să nu-i dai. E o intrare târzie, cu intensitate, fără vreo intenţie de a juca mingea”.
Moderatorul Dan Udrea a completat: ”Aici e o fază la care este exclusiv de competenţa centralului pentru că o controlează şi nu e de competenţa VAR”.
O altă fază importantă a fost şi în minutul 51, când Alex Mitriţă primeşte ”galben”. Întrebat dacă acest avertisment a fost suficient, Panduru a explicat: ”Dacă mă întrebi dacă a vrut să-i dea cu cotul şi îi dă cu cotul, da, 100% a vrut să-i dea. Se uită la el, îl aşteaptă, ridică cotul, deci e lovitură. La intensitate nu pot să-mi dau seama cât”.
Încă o fază a avit loc în minutul 53. Istvan Kovacs dictează penalty pentru Craiova, deşi Markovic îl calcă pe Ciobotariu pe gheată. Faza este întoarsă de VAR, care îl cheamă pe ”central” să o revadă la monitorul TV de la margine.
”Aici este sigur. Dă penalty la faza asta având o poziţie excepţională. Cum poţi să dai aici penalty?”, a punctat, consternat, Panduru.
Ultima fază este cea din minutul 68, Oteliţă îl ţine de tricou pe Mitriţă. Se dictează penalty, dar după intervenţia VAR-ului. Iniţial, Kovacs a lăsat jocul să continue.
”Cred că îl ţine de tricou întruna. Aşa mi se pare. Pune mâna, tot timpul ţine. Cred că a fost corect că a dat penalty”, a fost opiniea lui Panduru.
Astfel, în urma celor analizate şi după ce s-a despicat firul în patru, s-a ajuns la concluzia că ”centralul” Istvan Kovacs a avut cel puţin cinci faze de arbitraj pe care le-a judecat în mod eronat, toate în dezavantajul lui Sepsi.
Tot Basarab Panduru a concluzionat cele întâmplate la Sfântu Gheorghe din punctul de vedere al lui Istvan Kovacs: ”El e foarte bine pregătit, dar tot timpul e departe de faze, niciodată nu e aproape de faze, e la 20 de metri de faze. După fazele astea, Kovacs trebuie să stea patru luni de zile. Patru luni de zile trebuie să-i dai suspendare”.
În urma acestui rezultat, Sepsi rămâne pe locul 6, cu 33 de puncte, în timp ce Universitatea Craiova este pe locul 4, cu 37 de puncte.
- Citește și
- Alexandru Creţu, după victoria cu Sepsi: „Am avut nişte discuţii între noi! Sper că lucrurile s-au rezolvat la Universitatea Craiova”
- Ioan Ovidiu Sabău, după U Cluj - UTA 1-3: „Joacă foarte modest, e o situaţie greu de gestionat!”
- Specialistul îi dă dreptate lui Dorinel Munteanu: ”Djokovic trebuia să fie eliminat” | EXCLUSIV
Afla mai multe despre: sepsi craiova, sepsi, universitatea craiova, superliga, istvan kovacs