You are here:

Paul Anton, optimist după o nouă înfrângere: ”Am încredere că vom reuşi să ajungem sus în play-off”

Paul Anton, optimist după o nouă înfrângere: ”Am încredere că vom reuşi să ajungem sus în play-off”

Dinamo București

Comentarii

Dinamo a înregistrat duminică seară al treilea eşec consecutiv în Liga 1, 0-1 cu Universitatea Craiova, iar rezultatele bune întârzie să apară, deşi ”câinii” au avut o campanie de transferuri spectaculoasă.

Unul dintre cei mai aşteptaţi fotbalişti de suporterii dinamovişti, mijlocaşul defensiv Paul Anton, s-a arătat dezamăgit de rezultatul partidei, dar şi optimist cu privire la viitorul roş-albilor. Anton a intrat în minutul 73, în locul lui Gol, şi a bifat astfel prima apariţie în tricoul lui Dinamo de la revenire.

”Din păcate e o seară tristă pentru că nu am reuşit să scoatem un rezultat bun, însă ăsta e fotbalul. Trebuie să corectăm greşelile, să încercăm să punem în practică ceea ce lucrăm la antrenament şi să începem să câştigăm.

Toţi suntem dezamăgiţi, cred că nu am reuşit să punem în practică ceea ce am lucrat la antrenament, nu ştiu de ce. Nu suntem într-o situaţie foarte bună, însă eu am mare încredere chiar dacă poate în seara asta jocul nu a arătat că ne dă speranţe, însă eu ştiu ce grup este.

Clar nu sunt la cel mai bun nivel, însă trag tare, zi de zi încerc să ajung la un nivel optim cât mai repede şi să ajut echipa. Am încredere că vom reuşi să scoatem situaţia şi să ajungem sus în play-off.”, a declarat Paul Anton.

Afla mai multe despre: paul antondinamodinamo bucuresti 

viewscnt
Articole similare