You are here:

Paul Papp ar putea fi coleg cu Robinho la Sivasspor. Turcii îşi asumă un risc imens, întrucât brazilianul a fost condamnat la 9 ani de închioare!

Paul Papp ar putea fi coleg cu Robinho la Sivasspor. Turcii îşi asumă un risc imens, întrucât brazilianul a fost condamnat la 9 ani de închioare!

Stranieri

Comentarii

Clubul turc Sivasspor, la care s-a transferat de curând fundaşul Paul Papp, a anunţat, luni, un acord cu atacantul brazilian Robinho, 33 de ani, condamnat în Italia la nouă ani de închisoare pentru viol.

Robinho este aşteptat, marţi, în Turcia pentru ultimele negocieri, înainte de a semna contractul cu Sivasspor.

La 23 noiembrie 2017, Robinho a fost condamnat, în Italia, la nouă ani de închisoare, pentru că a participat la un viol în grup.

Faptele pentru care a fost condamnat jucătorul datează din 22 ianuarie 2013, când Robinho era legitimat la AC Milan. Potrivit anchetatorilor, fotbalistul a participat la violarea în grup a unei albaneze în vârstă de 22 de ani, într-o discotecă din Milano.

Jucătorul şi-a afirmat nevinovăţia şi a făcut apel la sentinţa primită.

"Despre informaţiile privind implicarea atacantului Robinho într-un incindent produs în urmă cu câţiva ani, am precizat deja că el s-a apărat faţă de aceste acuzaţii, afirmând că nu a participat la acel episod. Toate măsurile legale au fost deja luate cu privire la această decizie a primei instanţe", se arăta într-un mesaj postat pe contul de Instagram al atacantului, redactat probabil de avocatul său.

Robinho a fost acuzat de viol şi în 2009, când juca la Manchester City, însă acel caz a fost clasat.

În vârstă de 33 de ani, Robinho a fost legitimat, din 2016, la Atletico Mineiro. El a evoluat şi la Real Madrid, între 2005 şi 2008.

Robinho are 100 de selecţii în naţionala Braziliei, pentru care a însris 28 de goluri.

Afla mai multe despre: robinhopapptransfersivasspor 

viewscnt
Articole similare