Nicolo Fagioli, suspendat şapte luni pentru pariuri ilegale, a declarat că are datorii de aproximativ trei milioane de euro.
Jucătorul lui Juventus ''paria în mod compulsiv din faţa televizorului, pe orice eveniment sportiv pe care îl vedea, inclusiv fotbal... Chiar şi Serie B şi Lega Pro (liga a treia), dar niciodată pe meciurile echipelor Cremonese şi Juventus'', conform declaraţiilor lui Fagioli pe 28 septembrie în faţa comisiei Federaţiei Italiene de fotbal (FIGC), după cum relatează presa italiană.
Fagioli a spus că datoriile sale sunt de trei milioane de euro, 110.000 la betar.bet şi specialibet.bet, circa 1,5 milioane la bullbet23.com, aproximativ 1,3 milioane la o altă platformă ilegală, 17.000 de euro la una legală şi 31.000 la swissbet.
Mijlocaşul a povestit că a fost ameninţat că i se rup picioarele dacă nu îşi achită datoriile, iar atunci a apelat la coechipieri pentru a se împrumuta.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
''I-am cerut 40.000 de euro lui Gatti, spunându-i că vreau să îmi cumpăr un ceas, iar conturile mi-au fost blocate de mama mea. Drăguşin (ajuns între timp la Genoa) mi-a împrumutat 40.000 de euro în octombrie 2022'', a mărturisit Fagioli.
Jucătorul italian a relatat şi cum a început să parieze: ''Eram în cantonamentul echipei U21 şi m-am trezit într-o stare de stres cauzată de datorii. Nu mai puteam dormi. Cu cât trecea mai mult timp, cu atât eram mai obsedat de datorii. Datoriile au continuat să crească şi mă gândeam la jocuri de noroc doar pentru a încerca să-mi revin''.
Fagioli a spus că Sandro Tonali (acum jucătorul echipei Newcastle United) a fost cel care l-a iniţiat în pariuri: ''Tonali a fost cel care mi-a sugerat să pariez pe Icebet şi cel care m-a înregistrat pe un cont de pe site-ul respectiv''.
Nicolo Fagioli a primit o suspendare de şapte luni după ce a recunoscut că a pariat pe meciuri de fotbal, a decis, marţi, procurorul Federaţiei italiene de fotbal (FIGC), citat de agenţiile ANSA şi EFE.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Fagioli, în vârstă de 22 de ani, a fost, de asemenea, amendat cu 12.500 de euro şi va trebui să participe la şedinţe de tratament pentru a lupta cu dependenţa sa de jocurile de noroc.
Mijlocaşul a fost găsit vinovat de încălcarea articolului 24 din codul fotbalului italian, care interzice pariurile la evenimentele fotbalistice organizate de FIGC, UEFA şi FIFA.
Afla mai multe despre: fagioli