Gabi Tamaş a oferit o variantă de selecţioner pentru cazul în care Mirel Rădoi nu va accepta să-şi prelungească înţelegerea cu FRF.
Mirel Rădoi a anunţat că va pleca de la echipa naţională după meciurile cu Islanda (11 noiembrie, acasă) şi cu Liechtenstein (14 noiembrie, în deplasare), ultimele din preliminariile pentru Cupa Mondială 2022.
Contractul selecţionerului în vârstă de 40 de ani expiră la finalul acestor preliminarii şi a afirmat că nu şi-l va prelungi.
Ce propunere are Gabi Tamaş pentru postul de selecţioner al României
Cu 67 de selecţii la echipa naţională, Gabi Tamaş a fost întrebat despre ce antrenor ar putea fi cea mai bună variantă pentru ”tricolori”, dacă Mirel Rădoi va pleca.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Fără să stea pe gânduri, fundaşul lui FC Voluntari a oferit primul nume care i-a venit în minte:
”(Cine ar trebui să vină la naţională dacă pleacă Rădoi? 'Nea Piţi! V-am închis gura”, a fost replica lui Gabi Tamaş.
De altfel, alegerea lui Gabi Tamaş nu este întâmplătoare. Fundaşul în vârstă de 37 de ani a primit foarte multă încredere din partea lui Victor Piţurcă, pe vremea când acesta era selecţioner.
Gabi Tamaş a fost jucător de bază în mandatele lui Victor Piţurcă, deşi a avut episoade în care fostul selecţioner s-a înfuriat.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Cu toate acestea, l-a iertat şi a încercat să-i explice de fiecare dată unde a greşit: ”Dacă aş putea să zic şi eu ce-am făcut peste tot, la naţională sau la echipele de club, scrieţi 10 cărti”, a mai spus Tamaş.
Într-un interviu acordat în februarie 2020, Gabi Tamaş dezvăluia că Victor Piţurcă a fost antrenorul care i-a influenţat cel mai mult cariera, deşi el a jucat în campionate precum Premier League, La Liga sau Ligue 1:
”Nea Piţi m-a schimbat în bine. Mi-a schimbat mentalitatea. Am învăţat foarte multe de la el, l-am respectat şi îl respect foarte mult. Am învăţat multe şi chiar eram numai aşa: 'nea Piţi, 'nea Piţi”, spunea Tamaş într-un interviu acordat în februarie 2020.
- Citește și
- O vedetă de la FCSB, clipe de coşmar: ”După câteva minute încep să mă sufoc”. A fost găsit căzut în cantonament
- FCSB a primit o ofertă din Serie A pentru unul dintre golgheterii echipei: ”Împrumut cu opţiune de cumpărare”
- Pablo Cortacero a ieşit la suprafaţă. Decizie de ultimă oră luată de acţionarul majoritar al lui Dinamo
- INTERVIU | Petre Grigoraş şi încercările vieţii. Şi-a rupt ambele picioare, fratele i-a murit de COVID şi el nu-şi găseşte echipă: ”Noroc că m-a ajutat familia financiar”
Afla mai multe despre: gabi tamas