You are here:

Pelici s-a declarat încântat de victoria din Ştefan cel Mare şi a anunţat transferuri noi: ”Cred că mai vin 2-3 jucători”

Pelici s-a declarat încântat de victoria din Ştefan cel Mare şi a anunţat transferuri noi: ”Cred că mai vin 2-3 jucători”

CS Mioveni

Comentarii

Dinamo a fost învinsă, luni, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (0-0), de nou-promovata CS Mioveni, în ultimul meci al etapei a V-a Ligii I.

Bogdan Rusu a marcat singurul gol al meciului în minutul 50. Antrenorul Mioveniului, Alexandru Pelici a declarat la finalul partidei:

”Am fost speriaţi, iar singurul lucru pe care l-am făcut bine a fost că ne-am închis. Am avut şansă la acea ratare a lui Bani, iar imediat după pauză lucrurile au stat altfel, a venit şi golul, iar încet, încet, am controlat meciul.

Îmi felicit băieţii, am reuşit să câştigăm, nu sunt mulţumit de prima repriză şi de cum am arătat pe faza de atac, dar e bine când totul se termină cu bine. Suntem o echipă mică, una care încearcă să facă lucruri mari. Dacă mă întreba cineva la începutul campionatului dacă sunt mulţumit de aceste puncte...cred că în momentul ăsta putem răsufla uşuraţi. Luăm meci cu meci, am avut momente bune şi cu CFR şi cu Rapid, chiar şi la Mediaş. E important că am luat puncte în meciuri în care nu am arătat atât de bine.

Cred că vor mai veni doi-trei jucători. Sper să ne ajute şi încercăm să găsim jucători utili, care să se integreze în grupul nostru.” a spus Pelici.


În urma acestui rezultat, Dinamo rămâne pe locul 8, cu şase puncte, iar CS Mioveni urcă pe locul 10, cu acelaşi număr de puncte.

Lider este CFR Cluj, cu 15 puncte, echipă urmată de FC Rapid şi FC Botoşani, ambele cu câte 13 puncte, şi de FCSB, Farul şi UTA, cu câte opt puncte.

Afla mai multe despre: alexandru pelici 

viewscnt
Articole similare