A fost un început de foc între FC Voluntari şi CFR Cluj, în Ilfov. Partida a debutat cu un penalty contestat de gazdele partidei.
Penalty-ul obţinut de Debeljuh în FC Voluntari - CFR Cluj
FC Voluntari - CFR Cluj a început duminică, de la 19:00, pe Orange Sport 1 şi Orangesport.ro. Înaintea partidei, Dan Petrescu a repetat obsesiv un cuvânt şi a atras atenţia asupra importanţei partidei, mai ales că ardelenii s-au prezentat în Ilfov după înfrângerea cu FCSB, care a redus distanţa dintre cele două echipe la doar două puncte.
Iar CFR Cluj a început mai bine partida cu FC Voluntari. Fotbaliştii lui Dan Petrescu s-au aruncat în atac şi au obţinut un penalty contestat de ilfoveni, în al doilea minut al jocului.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
După o centrare a lui Camora, Deac a reluat cu capul în bară, iar mingea a ajuns la Debeljuh. Atacantul nemarcat în careul advers şi-a potrivit mingea pentru şut, dar din spate a fost incomodat de Ion Gheorghe.
Debeljuh a picat pe gazon şi centralul Adrian Cojocaru a dictat penalty, spre nemulţumirea celor de la FC Voluntari.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: gabriel debeljuh, ion gheorghe, penalty cfr cluj