You are here:

Pep Guardiola a dat verdictul după Campionatul Mondial: ”E cel mai bun din toate timpurile. Cred că niciun fotbalist nu poate concura cu ceea ce a realizat!”

Pep Guardiola a dat verdictul după Campionatul Mondial: ”E cel mai bun din toate timpurile. Cred că niciun fotbalist nu poate concura cu ceea ce a realizat!”

Lionel Messi

Comentarii

Pep Guardiola, antrenorul echipei Manchester City, a afirmat miercuri, într-o conferinţă de presă, că îl consideră pe fostul său elev de la Barcelona, Lionel Messi, drept cel mai bun jucător din istorie.

Guardiola a declarat acest lucru în conferinţa de presă susţinută înaintea meciului dintre echipele engleze Manchester City şi FC Liverpool, din Cupa Ligii.

”Fiecare are părerea lui, dar nu există nicio îndoială pentru mine că Lionel Messi este cel mai mare jucător din toate timpurile. Desigur, oamenii i-au văzut pe Pelé, Di Stefano sau Maradona jucând şi sunt ataşaţi emoţional de ceea ce au făcut aceştia ca jucători.

Dar cred că niciun fotbalist nu poate concura cu ceea ce a realizat Messi. Şi aş fi avut aceeaşi părere chiar dacă Leo nu ar fi câştigat duminică Cupa Mondială. Acest triumf este doar cireaşa de pe tort a unei cariere incredibile!”, a declarat Guardiola.

Josep ”Pep” Guardiola l-a antrenat pe Messi la FC Barcelona între anii 2008 şi 2012.

Argentina - Franţa 4-3 (după loviturile de departajare)

Reprezentativa Argentinei a câştigat, duminică, pentru a treia oară Cupa Mondială, învingând în finala din Qatar, disputată pe stadionul Lusail, cu scorul de 4-2, la lovituri de departajare (3-3 după prelungiri), Franţa, campioana din 2018.

Pentru argentinieni este primul trofeu mondial după 36 de ani, ei triumfând în 1978 şi 1986. Argentina şi-a luat revanşa după ce la ediţia din 2018, în optimi, a pierdut chiar în faţa Franţei, scor 3-4.

La finalul prelungirilor, scorul era 3-3, golurile fiind marcate de Messi ’23 (penalty), ‘109, Di Maria ’36 / Mbappe ’80 (penalty), ’81, ‘118 (penalty).

La loviturile de departajare, scorul a fost 4-2 pentru argentinieni. Pentru naţionala lui Scaloni au înscris Messi, Dybala, Paredes şi Montiel.

Franţa a marcat prin Mbappe şi Kolo Muani, însă Coman şi Tchouaméni au ratat.

La acest meci, Messi a devenit jucătorul cu cele mai multe partide jucate la turneele finale ale CM (26) şi Lloris portarul cu cele mai multe meciuri la turneele finale (20).

Afla mai multe despre: lionel messi-qatar-pep guardiola 

viewscnt
Articole similare