Principalele ”ferestre” de transferuri din această iarnă s-au închis, însă au mai rămas câteva campionate interesante în care ar putea ajunge jucătorii români sau cei din Superligă.
Chiar dacă suntem în prima săptămână a lunii februarie, au rămas câteva campionate puternice care ar putea fi interesate de transferuri, în această perioadă.
Unde se mai pot transfera jucătorii români în acest moment
În cazul lui Andrea Compagno, de la FCSB, despre care s-a spus că are oferte din Turcia, Kazahstan şi din Golf (foarte probabil Emiratele Arabe Unite), ”ferestrele” mai sunt deschise până pe 9 februarie, 23 aprilie, respectiv 21 februarie.
De asemenea, alte campionate în care fotbaliştii români s-au transferat frecvent în ultimii ani, precum Israel, Ungaria, Polonia, Cehia sau Bulgaria sunt şi ele deschise pentru următoarele zile.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Perioada de ”mercato” din Austria şi Israel se încheie în mai puţin de două zile.
Iată până când sunt deschise perioadele de transferuri în cele mai interesante campionate pentru fotbaliştii români, după închiderea celor principale (Anglia, Spania, Italia, Franţa, Germania), la 1 februarie.
- Austria - 6 februarie, ora 17:00
- Israel - 6 februarie, ora 23:59:59
- Azerbaijan - 8 februarie, ora 23:59:59
- Turcia - 9 februarie, ora 23:59:59
- România - 12 februarie, ora 23:59:59
- Ungaria - 14 februarie, ora 23:59:59
- Croaţia - 15 februarie, ora 23:59:59
- Elveţia - 15 februarie, ora 23:59:59
- Serbia - 16 februarie, ora 23:59:59
- Slovacia - 21 februarie, ora 23:59:59
- Emiratele Arabe Unite - 21 februarie, ora 23:59:59
- Polonia - 22 februarie, ora 23:59:59
- Cehia - 27 februarie, ora 23:59:59
- Bulgaria - 29 februarie, ora 23:59:59
- Letonia - 5 martie, ora 23:59:59
- Ucraina - 12 martie, ora 23:59:59
- Suedia - 28 martie,ora 23:59:59
- Norvegia - 3 aprilie, ora 23:59:59
- Kazahstan - 23 aprilie, ora 23:59:59
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: israel, turcia, polonia, ungaria, superliga