Portarul formaţiei Arsenal Londra, Petr Cech, şi-a încheiat cariera cu eşecul din finala Europa League, scor 1-4 în faţa fostei sale echipe, Chelsea.
El a declarat că este mândru de ce a realizat şi nu are regrete.
“Sunt mândru de mine şi de ultimul meci al carierei mele. Am făcut tot ce am putut. Nu am regrete, cu toate că încheiem sezonul cu mâinile goale. Meritam cel puţin un trofeu, pentru că am muncit mult”, a spus Cech, potrivit L’Equipe.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Petr Cech, în vârstă de 37 de ani, a fost achiziţionat de Arsenal în 2015. Anterior, în perioada 2004-2015, el a jucat la Chelsea. Cu Arsenal a câştigat Cupa Angliei în 2017 şi Supercupa Angliei în 2015 şi 2017. Cu Chelsea, Cech a obţinut 15 trofee, între care şi Liga Campionilor (2012) şi Europa League (2013). Fostul portar, de acum, va fi din sezonul viitorul director sportiv chiar la adversara din finală, Chelsea.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: petr cech