Clubul AS Monaco a anunţat, luni, că noul antrenor al echipei din Ligue 1 este Philippe Clement.
Philippe Clement este noul antrenor al echipei AS Monaco!
Tehnicianul în vârstă de 47 de ani a semnat un contract valabil până la 30 iunie 2024.
“Suntem încântaţi de venirea lui Philippe Clement la AS Monaco. Abilitatea lui dovedită de a scoate ce este mai bun din echipele tinere şi talentate în timp ce atinge obiective chiar şi mai înalte îl face să fie persoana potrivită pentru a continua, cu ambiţia noastră intactă, capitolul pe care l-am deschis la începutul sezonului, cu scopul de a o readuce pe AS Monaco în elita fotbalului francez şi pe scena europeană într-un mod sustenabil”, a declarat Oleg Petrov, CEO AS Monaco.
Clement îi succede la AS Monaco lui Niko Kovac, care a fost demis săptămâna trecută.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Philippe Clement a antrenat ultima dată echipa FC Bruges, cu care a câştigat de două ori campionatul Belgiei şi o dată Supercupa Belgiei.
AS Monaco ocupă locul 6 în clasamentul campionatului Franţei, cu 29 de puncte, cu 17 mai puţine decât liderul PSG.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: as monaco