You are here:

Pică transferul lui Ştefănescu! FCSB a găsit alt fotbalist, după ce Sepsi a ţinut de preţ: "Gigi Becali plusase la 1.2 milioane de euro. Ne-am retras" | EXCLUSIV

Pică transferul lui Ştefănescu! FCSB a găsit alt fotbalist, după ce Sepsi a ţinut de preţ: "Gigi Becali plusase la 1.2 milioane de euro. Ne-am retras" | EXCLUSIV

FCSB

Comentarii

Transferul lui Marius Ştefănescu la FCSB e departe de a se realiza. Finanţatorul Gigi Becali a plusat până la 1.2 milioane de euro, Sepsi a ţinut de preţ, iar echipa bucureşteană s-a reorientat spre un alt jucător.

"Ne-am retras". Marius Ştefănescu nu mai ajunge la FCSB, care s-a orientat spre alt fotbalist

FCSB a trecut rapid peste eliminarea din preliminariile Conference League, iar Gigi Becali a devenit activ, din nou, pe piaţa transferurilor, după ce i-a mai adus pe Ngezana, Djokovic, Băluţă şi Chiricheş. 

În ultima perioadă, FCSB a negociat trecerea lui Marius Ştefănescu, "bijuteria" lui Sepsi, la echipa antrenată de Charalambous şi Pintilii. 

Laszlo Dioszegi şi conducătorii de la Sfântu Gheorghe au încercat să obţină o sumă bună pentru club, în condiţiile în care jumătate din suma de transfer ar fi urmat să ajungă la Viitorul Cluj, fostul club al atacantului lateral. 

Gigi Becali a ajuns până la 1.2 milioane de euro, dar n-a fost de ajuns pentru Sepsi. Astfel că FCSB s-a reorientat spre un fundaş stânga, iar transferul a fost confirmat de MM Stoica

"Nu prea mai e o ţintă (n.r. - Marius Ştefănescu). A apărut între timp varianta de fundaş stânga (n.r. - Ştefănescu urma să fie folosit şi fundaş stânga). Ne-am retras din cursă, e scump, foarte scump. Peste 1 milion, o sumă mare pentru un jucător bun, dar când dai mulţi bani pentru el te gândeşti vei câştiga mai mult de pe el? 

Gigi plusase şi se dusese la 1.2 milioane. Nu e 1 milion, e mai mult. Ştefănescu acum venea pe o poziţie... E un jucător bun, indiscutabil, dar ce să joace? Undeva în partea dreaptă, atacant lateral dreapta, iar Octavian Popescu ce joacă? Octavian e un jucător care are 20 de ani şi care a demonstrat că poate face diferenţa şi din poziţia aia. Când se va obişnui, va fi altceva", a declarat MM Stoica pentru Orange Sport. 

  • 11 meciuri şi 3 pase decisive sunt cifrele lui Marius Ştefănescu în acest sezon, la Sepsi. 

Pentru Orange Sport, MM Stoica a oferit şi o veste rea despre Vlad Chiricheş, care s-a accidentat în înfrângerea FCSB cu UTA. 

Afla mai multe despre: marius stefanescumarius stefanescu transfer fcsbmariu stefanescu sepsitransferuri fcsbmm stoica 

viewscnt
Articole similare