You are here:

Piteştenii îşi cer scuze în faţa fanilor: "E ruşinos să ai un punct după patru meciuri!" Ce a spus Prepeliţă, fost campion cu FCSB

Piteştenii îşi cer scuze în faţa fanilor: "E ruşinos să ai un punct după patru meciuri!" Ce a spus Prepeliţă, fost campion cu FCSB

FC Argeș

Comentarii

FCSB a învins, duminică seară, la Giurgiu, cu scorul de 3-0, echipa FC Argeş, într-un meci din etapa a patra a Ligii I. Dennis Man a marcat toate cele trei goluri.

Fost campion al României cu formaţia roş-albastră, Andrei Prepelită, acum la FC Argeş, a mărturisit după înfrângerea suferită la Giurgiu:

"Ne aşteptam la mai mult în seara asta, ţinând cont şi de problemele pe care le aveau cei de la FCSB. Am făcut iarăşi greşeli, două greşeli rapide şi după cum începuse meciul nu aveam probleme, dar la 2-0 şi ei au prins curaj, încredere şi în a doua repriză nu am putut să facem mai mult. Este foarte frustrant, pentru că m-am întors cu entuziasm în Liga I şi cu echipa care m-a format, dar asta e situaţia. Am mai trecut prin astfel de situaţii de-a lungul carierei. Trebuie să muncim, să ne antrenăm şi să fim mai atenţi"

Vârful Medop Ndiaye şi-a cerut scuze în faţa fanilor: "Ne cerem scuze la suporterii care s-au uitat la meci, e foarte ruşinos să joci aşa patru meciuri şi să ai numai un punct, chiar e foarte ruşinos. Trebuia să profităm, cum a fost acum FCSB nu cred că o să mai prindem aşa ceva" a mărturisit el.

Afla mai multe despre: mediop ndiayeprepeliţă 

viewscnt
Articole similare