You are here:

”Planul B” pentru Tottenham, dacă nu va ajunge la un acord cu Genoa pentru Radu Drăguşin

”Planul B” pentru Tottenham, dacă nu va ajunge la un acord cu Genoa pentru Radu Drăguşin

Fotbal

Comentarii

Continuă discuţiile dintre Genoa şi Tottenham pentru transferul internaţionalului român Radu Drăguşin (21 de ani).

Chiar dacă mutarea fundaşului central în Anglia este anunţată de mai bine de o săptămână, anunţul oficial întârzie să apară, iar Radu îşi vede de treabă în Serie A.

Tottenham are variantă de rezervă, dacă nu vine Drăguşin

Presa internaţională anunţă că Tottenham este gata să activeze ”Planul B”, dacă Genoa nu va ceda curând, în negocierile pentru suma finală de transfer.

  • Italienii solicită aproximativ 30.000.000 de euro, în timp ce Tottenham oferă aproximativ 25.000.000 de euro, plus alte câteva milioane în formă de bonusuri de performanţă.

Antrenorul celor de la Tottenham, Ange Postecoglou, a anunţat că are nevoie urgentă de un fundaş central, asta după ce i s-au accidentat Micky van de Ven şi Cristian Romero. Aşadar, tehnicianul nu mai vrea să aştepte.

Tottenham pregăteşte o ofertă pentru fundaşul central al celor de la Sevilla, Loic Bade (23 de ani), adus în vara lui 2023 de la Rennes, pentru 12.000.000 de euro.

Cel mai probabil, Sevilla va fi de acord să-l vândă pe Loic Bade pentru o sumă de aproximativ 20.000.000 de euro. 

Bade a fost titular indiscutabil la Sevilla în acest sezon de La Liga, atunci când a fost disponibil. Francezul a suferit o accidentare musculară  la începutul lunii decembrie şi a ratat cinci meciuri de campionat. Fără el, Sevilla a bifat trei înfrângeri, un egal şi o victorie.

  • Zilele acestea, Tottenham a rezolvat şi împrumutul lui Timo Werner de la RB Leipzig, cu o opţiune de transfer definitiv în vara lui 2024, pentru aproximativ 18.000.000 de euro.

Afla mai multe despre: badesevilladragusintottenhampostecoglou 

viewscnt
Articole similare