UEFA are de gând să permită naţionalei U17 a Rusiei să revină în competiţiile internaţionale la nivel european, cu câteva condiţii.
Forul fotbalului european a decis să permită naţionalei U17 a Rusiei să revină în competiţiile europene la acest nivel.
UEFA a declarat sub forma unui comunicat de presă punctul lor de vedere asupra situaţiei.
Decizia UEFA vine la aproape doi ani după începutul războiului
Echipele U17 ale naţionalei Rusiei, masculine dar şi feminine vor fi reprimite în competiţiile UEFA, condiţiile pentru realizarea acestui lucru sunt disputarea meciurilor înafara Rusiei, partidele se vor disputa fără afişarea drapelului Rusiei, fără imn şi fără echipament obişnuit al naţionalei Rusiei.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
"UEFA a fost primul for sportiv care a reacţionat la războiul din Ucraina şi a acţionat ferm în februarie 2022, interzicând echipele din Rusia în competiţiile europene şi interzicând găzduirea evenimentelor in Rusia, precum finala UEFA Champions League din St. Petersburg şi Supercupa Europei din Kazan dar şi încheierea colaborării cu Gazprom.
"Suntem conştienţi că nu trebuie pedepsiţi copiii pentru acţiunile de care sunt responsabili exclusiv adulţii şi suntem ferm convinşi că fotbalul nu trebuie să înceteze să ofere mesaje de pace şi speranţă.
Este deosebit de supărător că, pe parcursul acestui conflict de durată, o generaţie de minori este privată de dreptul de a concura în fotbalul internaţional.
Din acest motiv, Comitetul Executiv al UEFA a decis ca echipele ruseşti formate din jucători minori să fie reprimite în competiţii pe parcursul acestui sezon". a fost mesajul celor de la UEFA.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
- Citește și
- Accidentare la CSM Bucureşti! Jucătoarea a aflat cât stă după meciul cu Gyor: "Se impun câteva săptămâni de repaus"
- ”Dacă mai dă trei goluri, la iarnă îl vinde”. Rapid poate da lovitura după doar şase luni cu killer-ul CFR-ului | EXCLUSIV
- "Acum e de făcut scandal". Fazele care au produs noi controverse, după Rapid - CFR Cluj: "Vorbesc serios"
- Scouterul italian de la Chindia Târgovişte le-a povestit conaţionalilor ce a găsit în fotbalul românesc: "FCSB este un model de urmat"
- Gigi Becali îl pune la punct pe unul dintre rivalii din Superligă: ”În viaţa lui nu va fi în luptă cu mine. Nici CFR nu m-a întrecut”
- Nu mai există meciuri de fotbal de 90 de minute! Cât se joacă în Superliga şi ce campionate conduc la acest capitol
Afla mai multe despre: rusia, uefa, uefa champions league