You are here:

Pleacă Şumudică de la Kayserispor? ”Mi-am făcut treaba aici, mâine iau o decizie!”

Pleacă Şumudică de la Kayserispor? ”Mi-am făcut treaba aici, mâine iau o decizie!”

Stranieri

Comentarii

Marius Şumudică a suferit cea mai drastică înfrângere de când este antrenor la Kayserospor: 0-5 cu Fenerbahce, pe teren propriu. Şumudică spune că a fost un coşmar pentru el.

UPDATE: Ulterior, la conferinţa de presă, Marius Şumudică a spus că se gândeşte la demisie. Antrenorul român spune că mâine va lua o decizie în acest sens:  ”Este o mare ruşine pentru mine, nu am pierdut niciodată cu 5-0, deşi am jucat în Liga Campionilor şi Europa League. Nu am suferit niciodată în viaţa mea o asemenea ruşine. Este momentul să mă gândesc acum, voi lua mâine o decizie definitivă. Cred că mi-am făcut treaba, cred că Kayserispor a avut rezultate bune până acum. Nu am spus nimic rău despre jucătorii mei, dar astăzi aşteptam mai mult. Nu este uşor să fii condus cu 2-0 din începutul meciului”, a declarat Şumudică.


Fără mai mulţi titulari - printre care Lung şi Săpunaru - Kayserispor a avut mari probleme cu Fenerbahce, echipă împotriva căreia a făcut 3-3 în tur. Fener s-a impus cu 5-0, la capătul unui meci în care jucătorii lui Kayserispor au făcut eroare după eroare.

Şumudică spune că Fenerbahce a meritat victoria fără niciun fel de dubiu şi îşi îndeamnă jucătorii să uite această înfrângere şi să se concentreze pe etapele careu au mai rămas:

”Am jucat un meci despre care nu vreau să-mi mai amintesc vreodată în viaţa mea. Nu m-am simţit deloc bine în timpul meciului. Mai avem 7 meciuri unul mai important decât celălalt. Meciul cu Trabzonspor este ca o finală pentru noi şi suntem gata pentru acest meci. Sper să ne atinge obiectivul şi să câştigăm”, a declarat Marius Şumudică.

Afla mai multe despre: marius sumudicakayserisporfenerbahce 

viewscnt
Articole similare