You are here:

Plecare de la CFR Cluj în plin campionat! Transferul s-a perfectat. Ce sumă încasează campioana României

Plecare de la CFR Cluj în plin campionat! Transferul s-a perfectat. Ce sumă încasează campioana României

CFR Cluj

Comentarii

CFR Cluj l-a cedat pe Cătălin Golofca (27 de ani) definitiv la Sepsi Sf. Gheorghe. Fotbalistul trecut şi pe la FCSB a fost împrumutat de campioana României la formaţia covăsneană, iar acum a fost cedat definitiv. Golofca va rămâne, astfel, sub comanda lui Leo Grozavu, antrenor cu care a lucrat şi la FC Botoşani.

Plecare de la CFR Cluj în plin sezon. Cătălin Golofca, cedat definitiv la Sepsi Sf. Gheorghe

În vara trecută, când Golofca a fost împrumutat de CFR la Sepsi, în contractul dintre cele două părţi a fost inserată o clauză de 75.000 de euro, pe care clubul lui Laszlo Dioszegi să o plătească pentru transferul definitiv al jucătorului. Lucru care s-a şi întâmplat, scrie gsp.ro, iar Cătălin Golofca va juca la Sepsi şi din vară încolo, când îi expiră împrumutul.

CFR Cluj a plătit 500.000 de euro pentru a-l aduce pe Cătălin Golofca de la FC Botoşani, în vara lui 2019. Transferul definitiv al lui Golofca la Sepsi s-a perfectat înaintea meciului direct dintre cele două echipe, din play-off-ul Ligii 1. Partida Sepsi - CFR Cluj se joacă miercuri, de la ora 21:30, în direct la Telekom Sport 1 şi LIVE VIDEO pe www.telekomsport.ro.

Cătălin Golofca a marcat de trei ori şi a livrat două pase de gol în 26 de meciuri jucate pentru Sepsi Sf. Gheorghe în toate competiţiile acestui sezon.

  • 400.000 de euro este cota de piaţă a lui Cătălin Golofca în prezent, potrivit specialiştilor de la transfermarkt.com

Afla mai multe despre: catalin golofcacfr clujtransfersepsiliga 1 

viewscnt
Articole similare