You are here:

Pliskova, o nouă reacţie de pus în ramă despre Halep: "Nu sunt multe ca ea!" Cum s-a apropiat de Simona deşi sunt rivale

Pliskova, o nouă reacţie de pus în ramă despre Halep: "Nu sunt multe ca ea!" Cum s-a apropiat de Simona deşi sunt rivale

Tenis

Comentarii

România revine în Grupa Mondială de Fed Cup după o pauză de trei ani. Echipa condusă de Florin Segărceanu va întâlni chiar deţinătoarea trofeului, Cehia.

Karolina Pliskova (5 WTA) este "prima rachetă" a Cehiei în confruntarea cu România şi spune că tragerea la sorţi poate fi considerată drept una "ghinionistă" pentru ambele echipe.

Pliskova va juca în primul meci al confruntării împotriva Mihaelei Buzărnescu, sâmbătă, de la 14:00, în direct pe Telekom Sport 2.

Karolina a vorbit după stabilirea ordinii partidelor despre relaţia foarte bună pe care o are cu Simona Halep (3 WTA).

"Nu suntem favorite, chiar dacă am câştigat Fed Cup de atâtea ori. România are 5 jucătoare extrem de puternice aşa că lupta rămâne deschisă. Este clar că Simona este cea mai bună jucătoare a lor, deci va fi greu să jucăm împotriva ei.

Toată lumea întreabă cum reuşim să avem atât de multe jucătoare bune deşi nu facem nimic special, nimic diferit.

Am un mare respect pentru Simona Halep, atât pe teren cât şi în afara lui, este o persoană drăguţă, simpatică, vorbim de multe ori în vestiarele de la turnee, ne antrenăm împreună. Nu există dramă cu ea pe teren, iar uneori este minunat să joci cu cineva de talia ei. Chiar dacă ne-am înfruntat de atâtea ori, în vestiar stăm de vorbăm, glumim. Nu sunt multe jucătoare aşa, mai ales între cele de top.

Cu Simona în frunte, România este unul dintre cei mai dificili adversari, dar mai sunt şi alţii. Poate fi ghinion că ne întâlnim în primul tur, pentru că ambele echipe sunt puternice iar una trebuie să piardă"
, a declarat Karolina Pliskova.


 

Afla mai multe despre: fed cupromaniacehia 

viewscnt
Articole similare