You are here:

Poate al cincilea e cu noroc. Schalke şi-a prezentat noul antrenor, după demiterea lui Gross

Poate al cincilea e cu noroc. Schalke şi-a prezentat noul antrenor, după demiterea lui Gross
Comentarii

Antrenorul Dimitrios Grammozis a fost numit, marţi, la conducerea tehnică a echipei Schalke 04, informează lefigaro.fr.

Dimitrios Grammozis, în vârstă de 42 de ani, născut în Germania, dar care a evoluat ca jucător pentru reprezentativa U21 a Greciei, este al cincilea antrenor al echipei de pe ultimul loc din Bundesliga, în acest sezon.

El va rămâne antrenorul lui Schalke şi dacă echipa va retrograda.

Grammozis are puţină experienţă ca antrenor principal. El a mai pregătit echipa a doua a clubului VfL Bochum şi formaţia Darmstadt, în liga a doua germană.

Antrenorul Christian Gross a fost demis, duminică, de la conducerea tehnică a echipei Schalke 04 Gelsenkirchen, care a fost învinsă, cu o zi înainte, în deplasare, cu 5-1, de VFB Stuttgart, în etapa a XXIII-a a campionatului german.

El a fost al patrulea tehnician care a pregătit ultima clasată din Bundesliga în acest sezon. Odată cu Gross, a fost demis şi directorul sportiv Jochen Schneider.

Gross, 66 de ani, era în funcţie din 27 decembrie 2020, când l-a înlocuit pe Huub Stevens.

Acesta din urmă îi succedase ca interimar lui Manuel Baum, în vârstă de 41 de ani, care a fost dat afară la 18 decembrie şi care fusese numit în funcţie la 30 septembrie, în locul lui David Wagner.

Schalke se află la unul dintre cele mai slabe sezoane din istorie. Echipa a acumulat doar nouă puncte (o victorie şi şase remize) în 23 de etape. Clasată pe locul 18, ultimul, formaţia din Gelsenkirchen este la nouă puncte de Arminia Bielefeld, de pe locul 16, de baraj pentru menţinerea în prima ligă.

Afla mai multe despre: schalke 

viewscnt
Articole similare