You are here:

Poli Iaşi, două lovituri pe piaţa transferurilor. Flavius Stoican a primit o veste excelentă

Poli Iaşi, două lovituri pe piaţa transferurilor. Flavius Stoican a primit o veste excelentă

Superliga

Comentarii

Formaţia moldavă a reuşit să-i achiziţioneze joi pe fundaşul Florin Gardoş şi pe atacantul Andrei Burlacu, ambii de la Universitatea Craiova.

Cei doi fotbalişti au fost împrumutaţi de gruparea olteană la Iaşi.

Gardoş recunoscuse că a purtat discuţii cu Flavius Stoican în vederea acestui transfer. Achiziţionarea lui Andrei Burlacu vine ca o surpriză pe piaţa transferurilor, dar este o mutare logică în contextul în care Andrei Cristea (Poli Iaşi) s-a transferat definitiv la Universitatea Craiova.

Iaşiul a renunţat la 6 jucători

Alberto Cobrea, Mendes Aguinaldo şi Daudet Ndongala au fost puşi pe lista de transferuri.

Politehnica Iaşi a ajuns la un acord cu Iulian Roşu şi Paul Pîrvulescu pentru încetarea contractului pe cale amiabilă.

Contractul de împrumut al lui Lawson Bekui nu a mai fost prelungit.

Lotul echipei Poli Iaşi s-a reunit marţi, iar de vineri are programat apoi un cantonament în Antalya, Turcia, începând cu 11 ianuarie.

Poli Iaşi a încheiat anul 2018 pe locul 9 în clasamentul Ligii I, cu 28 de puncte.

Afla mai multe despre: flavius stoicanflorin gardoşandrei burlacu 

viewscnt
Articole similare