You are here:

Portarul lui FC Botoşani s-a enervat pe arbitru după ce moldovenii au fost lăsaţi în afara play-off-ului! ”Lui Radu Petrescu nu poţi să îi spui nimic, fiindcă zici că el a inventat Pământul”

Portarul lui FC Botoşani s-a enervat pe arbitru după ce moldovenii au fost lăsaţi în afara play-off-ului! ”Lui Radu Petrescu nu poţi să îi spui nimic, fiindcă zici că el a inventat Pământul”

FC Botoșani

Comentarii

FC Argeş s-a calificat în play-off-ul Ligii 1, după ce a câştigat meciul cu FC Botoşani, scor 2-1, reuşind să revină de la 0-1.

Echipa lui Prepeliţă a reuşit să întoarcă scorul, după ce a fost condusă cu 1-0. Meciul a avut parte şi de un moment controversat, iar soarta partidei ar fi putut să fie alta. În minutul 90+4, la una dintre ultimele faze ale meciului, jucătorul lui FC Botoşani, Mihai Roman, a căzut în careu, după un duel cu Iasmin Latovlevici. 

Moldovenii au sărit ca arşi şi au cerut penalty. Cu toate acestea, centralul partidei Radu Petrescu, a decis să nu acorde nimic, faza a continuat, iar la câteva secunde distanţă, a fost fluierat finalul meciului, iar FC Botoşani a fost lăsată în afara play-off-ului. 

La finalul meciului, Eduard Pap, portarul lui FC Botoşani, nu a putut accepta faptul că echipa lui a pierdut calificarea în play-off, deşi FC Botoşani avea nevoie doar de un egal cu FC Argeş. 

”Lui Radu Petrescu nu poţi să îi spui nimic, fiindcă zici că el a inventat Pământul”

”Un dezastru. Nu îmi imaginam că nu vom ajunge în play-off. La cum s-a jucat, nimic nu anunţa asta. Aşa este în fotbal, trebuie să fim bărbaţi şi să ţinem capul sus. Să jucăm în play-out şi să-l câştigăm. Sunt de 5 ani la Botoşani şi am mai pierdut play-off-ul de două ori aşa. Din păcate, astăzi am pierdut din nou, dar am fost întotdeauna bărbat. M-am ridicat singur şi sunt sigur că aşa o voi face şi acum”, a declarat Eduard Pap, la finalul partidei cu FC Argeş.

”Probabil că am fi putut să-l rezolvăm mai repede, dar în seara asta s-a pierdut. Fiindcă aveam două variante din trei: egal sau victorie. Trebuie să ne recunoaştem toţi greşelile, fiindcă dacă am ajuns în acest deznodământ am făcut toţi greşeli. Ne aşteaptă un play-out greu, care începe într-o săptămână, iar obiectivul este să-l câştigăm.

”Nu ştiu dacă a fost penalty. Sunt prea supărat să mă uit. Dar Dacă a fost penalty şi nu ni l-a dat din nou, nu mai putem spune nimic. Lui Radu Petrescu nu poţi să îi spui nimic, fiindcă zici că el a inventat Pământul”, a conchis Eduard Pap.

Clasamentul este următorul: 1. CFR Cluj - 76 de puncte, 2. FCSB - 62, 3. CS Universitatea Craiova - 51, 4. Farul – 48, 5. FC Argeş - 48, 6. FC Voluntari - 47,  7. FC Botoşani - 46, 8. UTA – 40, 9. Rapid – 40, 10. Sepsi – 39, 11. Chindia - 35, 12. FC U Craiova – 33, 13. CS Mioveni - 29, 14. FC Dinamo - 17, 15. Academica Clinceni – 14, 16. Gaz Metan Mediaş – 10.

Afla mai multe despre: botoşani-argeş-eduard pap 

viewscnt
Articole similare