You are here:

Potaissa Turda a învins-o pe Poli Timişoara în derby-ul primei etapei a Ligii Naţionale de handbal masculin

Potaissa Turda a învins-o pe Poli Timişoara în derby-ul primei etapei a Ligii Naţionale de handbal masculin

Handbal

Comentarii

Liga Naţională de handbal masculin a debutat, marţi, la turneul de la Sfântu Gheorghe, cu partidele primei etape din trei programate, până joi. Cea mai puternică dispută a fost cea dintre Poli Timişoara şi Potaissa Turda, scor 24-28 (9-11).

În celelalte partide ale zilei s-au înregistrat rezultatele: Minaur Baia Mare – CSM Vaslui 28-23, CSM Reşiţa – CSM Focşani 15-22, Dunărea Călăraşi – HC Buzău 20-21, Steaua Bucureşti – CSU Suceava 24-24, HCDS Constanţa – CSM Bacău 22-19.

Ultimele două meciuri din prima etapă se joacă în această seară, între CSM Făgăraş - Dinamo Bucureşti şi CSM Bucureşti – Magnum Botoşani.

Miercuri sunt programate disputele din etapa a II-a: CSM Bacău – Dunărea Călăraşi, Magnum Botoşani – HCDS Constanţa, CSM Vaslui – Poli Timişoara, HC Buzău – Minaur Baia Mare, CSU Suceava – CSM Făgăraş, Potaissa Turda – Steaua Bucureşti, CSM Focşani – Dinamo Bucureşti şi CSM Reşiţa – CSM Bucureşti.

Toate meciurile se joacă fără spectatori, conform reglementărilor în vigoare, în cele două săli din oraş: Sepsi Arena şi Sala Kati Szabo.

Liga Naţională de handbal masculin s-a încheiat în 2020 fără acordarea titlului de campioană, Dinamo Bucureşti fiind lider la momentul întreruperii, în luna martie.

Afla mai multe despre: handbalpotaissa turdatimisoara 

viewscnt
Articole similare