Dominik Szoboszlai (22 de ani) a vorbit despre originile sale într-un interviu realizat de Premier League, şi drumul său spre banderola de căpitan în naţionala Ungariei.
Jucătorul cumpărat de Liverpool în această vară pentru suma de 70 de milioane a povestit despre începutul carierei sale.
Szoboszlai a vorbit şi despre sentimentele faţă de propria ţară. Fotbalistul celor de la Liverpool spune că se mândreşte cu naţionalitatea sa.
"Iubesc să fiu ungur, dar desigur, drept ungur, trebuie să reuşeşti să te afirmi.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Când am început, eu şi tatăl meu am avut un plan, m-a adus la cel mai mare nivel posibil, mă lua de la şcoală, mergeam la antrenamente, era antrenorul meu de la 3 până la 7, în fiecare zi.
Mă antrenam cu cei mici, cu echipa mea, cu cei mai mari, dormeam şi o luam de la capăt.
Cu mine era cel mai dur, faţă de ceilalţi, toţi părinţii se întrebau de ce era aşa dur cu mine şi mi-a spus că o să merite tot efortul, a vrut mereu ce este mai bun pentru mine.
Înţeleg tot ce a făcut pentru mine şi suntem uniţi şi în prezent. Acum sunt jucătorul lui Liverpool, căpitan al echipei naţionale a Ungariei.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Am plănuit imposibilul şi a devenit posibil. Steven Gerrard a spus la un moment dat că Dumnezeu îţi dă talent dar fără muncă şi dedicare nu înseamnă nimic.
M-am simţit că ma reprezintă această vorbă, am lucrat din greu să lucrez pe lângă talentul pe care îl am şi am ajuns unde mi-am propus.
Mă mândresc că sunt ungur, este un lucru de care sunt mândru, că am şansa să joc în Premier League.
Atunci când eşti ungur, nimeni nu se uita la tine cum s-ar uita la cineva din Anglia, Spania sau Italia, deci daca poţi reuşi, fiind ungur, e ceva în plus.
Vreau să ajung sa fiu, pentru copii nu noul Puskas, ci noul Szoboszlai, pentru ei.
Sunt acelaşi băiat ca la 13 ani, când locuiam într-un apartament cu o singură cameră." a declarat Dominik Szoboszlai, într-un interviu pentru Premier League.
- Citește și
- Opinie nepopulară venită din vestiarul liderului FCSB: „România are nevoie de mai mulţi jucători străini care să ridice nivelul!” | EXCLUSIV
- Moment emoţionant pentru Ovidiu Burcă înainte de partida cu Hermannstadt. Ce surpriză i-au făcut jucătorii lui Dinamo
- Charles Leclerc, prima reacţie după pole-ul obţinut în SUA: „E o surpriză!” Ce le promite fanilor Ferrari
- Implicat în plin scandal cu pariuri ilegale, Tonali poate juca pentru Newcastle. Antrenorul "coţofenelor", alături de mijlocaşul italian: "Toţi suntem vulnerabili. Oamenii uită anumite aspecte"
- Claudiu Keşeru a vorbit despre planurile sale de viitor: „Vreau să pun în aplicare o idee de la FRF!”
- Farul Constanţă - U Cluj, LIVE VIDEO, de la ora 21:45, pe Orange Sport 1
Afla mai multe despre: ungaria, liverpool, dominik szoboszlai