Naţionala de handbal feminin a României a fost învinsă miercuri, la Mioveni, de reprezentativa similară a Danemarcei, scor 35-28 (19-13), în a treia partidă din grupa 2, faza a doua a calificărilor la Campionatul European din 2022. A fost primul meci din această campanie cu Cristina Neagu în lotul tricolor, care a revenit după aproape un an de pauză.
Principalele marcatoare ale partidei au fost Pintea 6 goluri, Harabagiu 6, pentru România, respectiv Friis 10, pentru Danemarca. Neagu a marcat 3 goluri.
Tot miercuri se va juca şi cealaltă partidă a etapei din grupa 2, între Insulele Feroe şi Austria.
Anterior, în octombrie 2021, tricolorele au învins Insulele Feroe, cu 26-19, şi au remizat cu Austria, 33-33, astfel că au 3 puncte (locul 2). Lider neînvins este Danemarca, cu 6 puncte.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Etapa a IV-a programează pentru România returul cu danezele, în 5 martie, iar ultimele două meciuri vor fi cu Insulele Feroe şi Austria, în 20 aprilie, respectiv 23 aprilie.
Conflictul armat din Ucraina a determinat EHF să ia măsuri drastice privind participarea echipelor naţionale ale Rusiei şi Belarus în preliminarii, astfel că, până la noi comunicări din partea forului european, acestea nu vor juca. Rusia şi Belarus au meciuri programate în grupele lor în luna aprilie.
Primele două clasate în grupă se vor califica la turneul final, care va fi găzduit de Slovenia, Macedonia de Nord şi Muntenegru, între 4 şi 20 noiembrie 2022.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: cristina neagu, handbal, ce